sábado, 4 de junio de 2011

Servicii consulare itinerante in provincia Alicante






În cadrul programului de servicii consulare itinerante, o echipă a Consulatului României la Castellón de la Plana va oferi consultații, asistenţă şi servicii consulare joi, 23 iunie 2011, între orele 16 și 20 si vineri, 24 iunie 2011, intre orele 10 si 14, in colaborare cu Primaria Benidorm si cu Asociatia “Ulpia Traiana” din aceeasi localitate.

Locul desfășurării activităților: Centro Social "Jose Llorca Linares", C/Goya, s/n, Benidorm (în proximitatea gării din Benidorm).

Vor fi efectuate următoarele categorii de servicii consulare:

* consultatii pe teme consulare;
* înscrieri de acte de stare civilă (certificate de naştere, căsătorie, deces), inclusiv traducerile şi legalizările aferente acestora;
* servicii consulare notariale (autentificări de procuri, declaraţii, legalizari de acte etc.);
* eliberare de certificate, inscripţii consulare, adeverinţe etc.;
* preluarea de cereri de verificare a permiselor auto româneşti (verificarea şi emiterea certificatelor se vor face numai la sediul consulatului);

Nu se pot prelua cereri pentru paşapoarte şi titluri de călătorie (primirea cererilor de documente de călătorie şi preluarea datelor biometrice au loc numai la sediul consulatului. Noua procedura de eliberare a pasapoartelor electronice si a titlurilor de calatorie presupune prezenta obligatorie a solicitantului la sediul consulatului, inclusiv a minorilor, avand in vedere ca sunt necesare prelevarea amprentelor, fotografia si semnatura digitala).

Accesul se face pe bază de programare obţinută numai de la Consulatul României din Castellón de la Plana, prin:

· e-mail: secretariat@consulatcastellon.e.telefonica.net

· Fax: 964 257 053

Cetăţenii români care doresc programare sunt rugaţi să menţioneze în cerere minim următoarele: numele şi prenumele, serviciul consular solicitat, localitatea/provincia de domiciliu sau rezidenţă în Spania, un număr de telefon sau o adresă de e-mail pentru contact.

Pentru acte necesare, tarife şi alte informaţii suplimentare, vă rugăm să accesaţi pagina noastra de servicii consulare, la adresa: http://castellon.mae.ro

Cu stimă,

Consulatul României la Castellón de la Plana
Calle Larra nr. 2,
Castellón de la Plana 12006, Spania

Tel.: +34 964 216 172; 964 216 163; 964 203 351; 964 203 342; 964 206 764
Fax: +34 964 257 053
E-mail: secretariat@consulatcastellon.e.telefonica.net

http://castellon.mae.ro

No hay comentarios: