martes, 14 de julio de 2009



Prima zi a vizitei canonice a Preafericitului Părinte Daniel în Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale şi Meridionale



Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, însoţit de o delegaţie a Bisericii Ortodoxe Române, efectuează, zilele acestea, o vizită canonică în Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale şi Meridionale, cu sediul la Paris. Astăzi, 9 iulie 2009, în jurul prânzului, delegaţia a fost întâmpinată, la Catedrala „Sfinţii Arhangheli Mihail, Gavriil şi Rafail” din Paris de Înaltpreasfinţitul Părinte Iosif, Mitropolitul Europei Occidentale şi Meridionale. Cu acest prilej, a fost oficiată o slujbă de Te Deum. De asemenea, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a ţinut un cuvânt de învăţătură.Tot astăzi, la Centrul de Studii Ecumenice ISTINA a avut loc lansarea cărţii Preafericitului Părinte Patriarh Daniel „La joie de la fidélité” („Bucuria fidelităţii”), apărută recent la editura pariziană CERF. Cu acest prilej, Preafericirea Sa a susţinut prelegerea cu tema „Teologie academică şi spiritualitate eclesială”. În cursul acestei seri va avea loc ceremonia de decernare a titlului de Doctor Honoris Causa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel de către Institutul de Teologie Ortodoxă „Saint Serge” din Paris. Cu această ocazie, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române va susţine o prelegere cu tema „Libertate şi responsabilitate în Biserică”.

Sursa: TRINITAS TV

No hay comentarios: