martes, 29 de julio de 2008

COLOCVIU ROMANO-ESPAÑOL


Colocviu româno-spaniol – “Tradiţii şi moşteniri bizantine”

Cu binecuvântarea Preasfințitului Timotei Lauran, episcopul Episcopiei Ortodoxe Române pentru Spania și Portugalia, și sub înaltul patronaj al E.S. Maria Ligor, Ambasador al României în Regatul Spaniei, Institutul Cultural Român ( ICR) din Madrid şi Centrul Internaţional de Studii Istorice Cisneros al Universităţii din Alcalá organizează mâine, 20 iunie 2008, la Salon de Actos al Universității din Alcala de Henares ( Madrid), colocviul interdisciplinar româno-spaniol: „Tradiții și moșteniri bizantine” precum și prezentarea cărții „Portret de femeie bizantină” ( Editura Sinergii, București, 2008) de Mihaela Mănescu, cu participarea autoarei, teolog la Universitatea București, într-o întalnire moderată de Horia Barna, director ICR Madrid. La eveniment vor participa Pr. Prof. Dr. Emanoil Băbuș – Profesor de Bizantinologie la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Patriarhul Iustinian”, din București, Preot Prof. Dr. Teofil Moldovan – Paroh al Bisericii Ortodoxe Române ”Santísima Virgen María”, din Madrid, Prof. Dr. Maria Dolores Cabañas González – Directorul Centrului Internațional de Studii Istorice Cisneros al Universității Alcalá, Alcalá de Henares (Madrid) și diaconul José Luis Gómez Toledo - Parohia San Alejandro din Madrid

No hay comentarios: