Mănăstirea de la Malvialle
Despre monahi / Domeniul de la Malvialle / Acces / Donaţii
2001Este cel dintâi aşezământ monahal înfiinţat în Mitropolia Europei Occidentale şi Meridionale. Are hramul „Înălţarea Sfintei Cruci” (14 septembrie); a fost sfinţit şi inaugurat de către Înalt Preasfinţitul Iosif, duminică 15 septembrie 2001.2001-2007A fost iniţial de monahi (călugări) şi a servit de reşedinţă Preasfinţitului Siluan (atunci Episcop-vicar, astăzi Episcopul Italiei), primul ei stareţ şi organizator, de la preluarea domeniului în anul 2001 şi până la plecarea sa în Italia, în decembrie 2004. În această perioadă a fost călugărit aici şi Preasfinţitul Ioan Casian (astăzi Episcop-vicar în America). Viaţa monahală a continuat sub îndrumarea Preasfinţitului Timotei (atunci Ieromonah, astăzi Episcopul Spaniei şi Portugaliei), cel de-al doilea stareţ, până la mutarea monahilor la noua Mănăstire de la Vilar (lângă Perpignan), cu a cărei organizare a fost însărcinat. Începând din iunie 2006, responsabil al Mănăstirii a fost numit Preasfinţitul Marc, Episcop-vicar, şi s-a încercat reorganizarea comunităţii.2007-Astăzi este mănăstire de monahii (călugăriţe), iar comunitatea se organizează sub îndrumarea duhovnicească a Mitropolitului Iosif.PRIMIREPrimire închinători şi vizitatori, zilnic între 12h00 – 17h00.Slujbe: în fiecare duminică şi în sărbători; pentru detalii, vă rugăm să ne contactaţi!Cazare: nu există actualmente posibilităţi în Mănăstire!CONTACTMănăstirea OrtodoxăLa Malvialle63210 Rochefort-MontagneTel: 0033 (0)4 73 65 85 13
Email : lamalvialle ALBUM FOTOMănăstirea / 2001 (Inaugurare) / 2001-2007
16 V Cuv. Teodor cel Sfintit; Sf. Mc. Isaachie, Simeon si Petru din Vlaherne
Ultima actualizare: 2008.05.16
2008 © Copyright MOREOMcontact

No hay comentarios:
Publicar un comentario