PASTORALA SFÂNTULUI SINOD AL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE LA DUMINICA ORTODOXIEI DIN ANUL DOMNULUI 2013
Preaiubitului cler, cinului monahal şi dreptmăritorilor creştini din cuprinsul Patriarhiei Române, Har, milă şi pace de la Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, iar de la noi părinteşti binecuvântări! Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi, Iubiţi credincioşi şi credincioase, În fiecare an, în această primă Duminică din Postul Paştilor, sărbătorim biruinţa dreptei credinţe asupra tuturor ereziilor şi a altor învăţături greşite şi, în acelaşi timp, ne aducem aminte cu evlavie de toţi cei care şi-au închinat viaţa lui Hristos şi Sfintei Sale Biserici, precum şi de cei care au luptat de-a lungul veacurilor pentru apărarea dreptei-credinţe cea „dată sfinţilor, odată pentru totdeauna" (Iuda 1, 3). După ce şi-a dobândit libertatea de credinţă şi cult prin Edictul de la Mediolanum, din anul 313, al Sfântului împărat Constantin cel Mare, Biserica şi-a apărat unitatea şi învăţătura de credinţă, formulată de Sfinţii Părinţi în hotărârile dogmatice şi canonice ale celor şapte Sinoade Ecumenice, pe temeiul Sfintei Scripturi şi al Sfintei Tradiţii. Însă, dintre toate biruinţele sale, numai cea referitoare la învăţătura despre sfintele icoane a fost proclamată în chip solemn ca Biruinţă a Ortodoxiei, fiind sărbătorită de Biserică începând cu data de 11 martie 843, în prima duminică din Postul Mare, numită Duminica Ortodoxiei. Învăţătura de credinţă despre sfintele icoane a fost formulată de Sinodul al VII-lea Ecumenic din anul 787, care, pe temeiul cuvintelor Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan: „Şi Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi" (Ioan 1, 14), mărturiseşte: „după cum chipul cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci, asemenea să se aşeze şi cinstitele şi sfintele icoane, făcute în culori sau mozaic, sau din alt material potrivit, în Sfintele Biserici ale lui Dumnezeu, pe sfintele vase şi veşminte, pe pereţi şi pe scânduri, în case şi pe drumuri, şi adică icoana Domnului şi Dumnezeului, Mântuitorul nostru Iisus Hristos, şi cea a Sfintei Preacuratei noastre Stăpâne, de Dumnezeu Născătoare, ale cinstiţilor Îngeri şi ale tuturor sfinţilor şi cuvioşilor bărbaţi. Căci dacă vor fi văzuţi mai des zugrăviţi pe icoane, cu atât mai vii vor fi în faţa respectivilor, care îi privesc, reînviindu-se memoria şi dorul de prototipul lor, le vor săruta şi le vor da închinarea cinstită, dar nu adorarea deplină, care după credinţa noastră se cuvine numai firii dumnezeieşti" (Dr. Nicodim Milaş, Canoanele Bisericii Ortodoxe, vol. I, partea I, Tipografia Diecezană Arad, 1930, pp. 39-40) Icoana lui Dumnezeu-Cuvântul, a Domnului nostru Iisus Hristos, este mărturia întrupării Sale adevărate şi sfinţitoare. Din acest motiv icoana este numită şi Evanghelia în imagini. În această privinţă, Sfântul Vasile cel Mare ne învaţă zicând: „Ceea ce cuvântul comunică prin auz, pictura o arată în chip tăcut, prin reprezentare" (Leonid Uspensky, Teologia icoanei, trad. de Teodor Baconsky, Ed. Anastasia, Bucureşti, 1994, p. 93), şi „cinstea dată chipului trece asupra prototipului"( Sf. Vasile cel Mare, Despre Sfântul Duh, XVIII, Col. 149, trad. de Pr. prof. dr. Constantin Corniţescu, în col. PSB 12, EIBMBOR, Bucureşti, 1988, p. 60), care se află în cer.
Cu toate acestea, în veacurile VIII şi IX, Biserica s-a confruntat cu o luptă făţişă împotriva cinstirii sfintelor icoane a celor care tăgăduiau tradiţia reprezentării Mântuitorului Iisus Hristos şi a sfinţilor şi considerau că icoanele nu trebuie cinstite sau venerate. Potrivnicii sfintelor icoane nu puteau înţelege faptul că, în icoana lui Hristos, este reprezentat chipul Persoanei Fiului lui Dumnezeu, Care S-a făcut om, nu Dumnezeirea nevăzută. Răspunzând celor care erau potrivnici sfintelor icoane, Sfântul Ioan Damaschin explică: „Zugrăvesc pe Dumnezeu nevăzut nu ca nevăzut, ci ca Unul care S-a făcut văzut prin participare la trup şi sânge (Evrei 2, 14). Nu zugrăvesc Dumnezeirea nevăzută, ci zugrăvesc trupul văzut al lui Dumnezeu. Dacă este cu neputinţă să se zugrăvească sufletul, cu cât mai mult Dumnezeu, Care a dat sufletului imaterialitatea!" (Sf. Ioan Damaschin, Cele trei tratate contra iconoclaştilor, III, 6, trad. de Pr. prof. Dumitru Fecioru, EIBMBOR, Bucureşti, 1998, p. 128). Înţelegem de aici că cel care cinsteşte icoana lui Hristos cinsteşte de fapt pe Cel pictat pe ea, adică pe Hristos Mântuitorul, pe Fiul lui Dumnezeu Cel veşnic, Care S-a făcut om pentru a dărui oamenilor viaţa veşnică. Cel Unul Sfânt S-a făcut om pentru a sfinţi pe oameni. De aceea, a respinge cinstirea icoanei înseamnă a respinge taina întrupării sau a înomenirii Fiului lui Dumnezeu şi a nesocoti întreaga lucrare de mântuire a neamului omenesc. Iubiţi credincioşi şi credincioase, Omul, fiind creat după chipul lui Dumnezeu cel Sfânt, are chemarea să ajungă, printr-o viaţă curată, la „asemănarea cu Dumnezeu", potrivit poruncii lui Dumnezeu: „Fiţi sfinţi, pentru că Eu sunt Sfânt" (1 Petru 1, 16). De aceea, Sfinţii Apostoli îndeamnă pe creştini, zicând: „Ca fii ascultători, nu vă potriviţi poftelor de mai înainte, din vremea neştiinţei voastre, ci, după Sfântul Care v-a chemat pe voi, fiţi şi voi înşivă sfinţi în toată petrecerea vieţii" (1 Petru 1, 14-15). Sau: „Voia lui Dumnezeu aceasta este: sfinţirea voastră..." (1 Tesaloniceni 4, 3). Prin urmare, icoanele pictate înfăţişează nu chipul omului stricăcios, ci chipul omului luminat şi sfinţit prin harul lui Dumnezeu, dăruit oamenilor prin Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, şi împărtăşit de Duhul Sfânt, pentru ca oamenii să devină „fii ai lui Dumnezeu” (cf. Ioan 1, 12), după har. Conţinutul şi mesajul icoanei ortodoxe mărturisesc, pe de o parte, adevărul că Fiul lui Dumnezeu S-a făcut om, iar pe de altă parte, adevărul că omul poate ajunge la înfiere şi îndumnezeire prin harul dumnezeiesc. Sfinţii Părinţi ai Bisericii ne învaţă că Maica Domnului este mai presus decât toţi sfinţii şi cea mai cinstită dintre sfinţi, fiind „cea plină de har" (Luca 1, 28), întrucât a născut ca om pe Fiul lui Dumnezeu, pe Iisus Hristos. Chipul înnoit al omului sfinţit şi îndumnezeit prin har ni-l arată şi icoanele sfinţilor. Din acest motiv, imaginea care nu transmite acest mesaj al sfinţeniei nu este icoană, ci doar un tablou religios, chiar dacă este o imagine plăcută la vedere. Prin urmare, cinstirea icoanei lui Hristos ne apropie şi mai mult de El, prin harul sfinţitor al relaţiei dintre icoană şi Prototip. Icoana ne întăreşte credinţa în dumnezeirea şi umanitatea lui Hristos şi în comuniunea sau legătura Lui cu noi, chiar după Înălţarea Sa la Cer: „Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului" (Matei 28, 20). De asemenea, rugăciunile rostite în faţa icoanei Maicii Domnului şi înaintea icoanelor tuturor sfinţilor ne apropie şi mai mult de Dumnezeu şi de sfinţii Lui, astfel încât putem
spune, împreună cu psalmistul, că: „Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Săi" (Psalmi 67, 36). Icoanele şi picturile bisericilor şi mănăstirilor ne înfăţişează unirea firii umane cu harul dumnezeiesc într-o armonie sau măsură cumpănită. Această măsură cumpănită este o expresie liturgică a învăţăturii de credinţă formulată de Sfinţii Părinţi de la Sinodul al IV-lea Ecumenic prin care mărturisim neîncetat: „pe Unul şi Acelaşi Hristos, Fiu, Domn, Unul-Născut, cunoscut în două firi în chip neamestecat, neschimbat, neîmpărţit, nedespărţit" (Pr. prof. Dumitru Stăniloae, Definiţia dogmatică de la Calcedon, în Ortodoxia, anul III, nr. 2-3/1951, p. 409). Potrivit acestei formulări, omul sfânt este om înduhovnicit şi transfigurat, aşa cum este reprezentat în picturile murale şi icoanele ortodoxe de tradiţie bizantină, iar nu redus la estetica trupului material nespiritualizat, aşa cum este redat adesea în arta religioasă a Renaşterii. Trebuie însă precizat că o icoană devine pe deplin icoană numai prin actul sfinţirii ei, care „schiţează un hotar de netrecut între un tablou religios - fie el chiar unul superior după cuprinsul lui religios şi realizarea lui artistică - şi o icoană, oricât ar fi ea de modestă în această privinţă. Sfinţirea este acţiunea tainică a Bisericii în timpul căreia „se sfinţeşte icoana aceasta cu harul Sfântului Duh" [...]. De aceea, trebuie să spunem că nu orice reprezentare, nu orice icoană are puterea iconicităţii, ci numai cea sfinţită" (Pr. Serghei Bulgakov, Icoana şi cinstirea sfintelor icoane, trad. de Ierom. Paulin Lecca, Ed. Anastasia, Bucureşti, 2000, pp. 148, 153). Desigur, putem să ne întrebăm care este folosul duhovnicesc al cinstirii sfintelor icoane şi cât de mult ne ajută acestea în viaţa noastră? Încă de la Botez, prin însuşi numele care ni se dă, primim lumina şi ocrotirea sfântului al cărui nume îl vom purta întreaga viaţă. Apoi, crescând, avem nevoie de sfintele icoane pentru întărirea credinţei şi evlaviei, deoarece sfinţii pictaţi pe ele sunt învăţători şi rugători pentru noi. Pe parcursul vieţii, fiecare dintre noi avem nevoie de sfintele icoane pentru rememorarea lucrării mântuitoare a Fiului lui Dumnezeu şi a faptelor de sfinţenie ale celor care L-au urmat, astfel încât, privind chipurile lor, vom simţi şi noi chemarea de a le urma pilda tăriei în credinţă şi a vieţii lor de sfinţenie. Pe de altă parte, icoanele ne ajută să ne exprimăm şi dragostea pentru Dumnezeu. Dacă, din iubire, purtăm cu noi şi în casele noastre imagini ale rudelor şi oamenilor apropiaţi, cu atât mai mult suntem datori să arătăm evlavie faţă de icoanele Mântuitorului, ale Maicii Domnului şi ale sfinţilor, împodobind cu ele casele, spre sfinţire şi binecuvântare. Sfintele icoane sunt, totodată, o vedere duhovnicească a frumuseţilor şi învăţăturilor Sfintei Scripturi prezentate în culori şi o cale de cunoaştere şi urmare a modelelor de credinţă, iubire şi milostenie ale sfinţilor. Astăzi este prima duminică din Postul Mare, pe care o sărbătorim liturgic şi duhovniceşte ca fiind Duminica Ortodoxiei şi a sfintelor icoane. Iar pentru că cinstirea arătată icoanelor se ridică la sfinţii pictaţi pe ele, noi folosim această sărbătoare pentru a vă îndruma părinteşte: să vă închinaţi cu credinţă şi evlavie în faţa sfintelor icoane ori de câte ori intraţi în biserică, rugându-vă sfinţilor reprezentaţi pe ele; să aşezaţi la loc de frunte în casele voastre icoane sfinţite, mai ales ale sfântului ocrotitor, şi să le cinstiţi prin aprinderea candelei, închinare şi rugăciune evlavioasă zilnică; să purtaţi în călătoriile voastre icoanele sfinţite ale Mântuitorului, Maicii Domnului şi ale sfinţilor ocrotitori, ca să vă fie spre ajutor şi izbăvire de primejdii; să dăruiţi o icoană sfinţită unui copil la primirea Tainei Sfântului Botez sau tinerilor care primesc Taina
Sfintei Cununii, pentru sfinţirea familiei; să aduceţi linişte şi tămăduire sufletească în viaţa unui bolnav aflat pe patul de suferinţă, oferindu-i o icoană sfinţită; să mergeţi în pelerinaj individual sau organizat de Biserică la icoanele făcătoare de minuni din ţară şi de la locurile sfinte ale Ortodoxiei de peste hotare, pentru a primi întărire în credinţă, pace sufletească, vindecare de boli şi de suferinţe şi ajutor în necazurile vieţii. În aceste vremuri de criză economică, morală şi socială, de indiferentism şi individualism, rugăciunea smerită şi plină de credinţă săvârşită în faţa sfintelor icoane ne ajută să ne luminăm mintea pentru a fugi de păcate şi a săvârşi fapte bune, să ne încălzim inima şi să apărăm dreapta credinţă în faţa rătăcirilor de tot felul şi să ne întărim voinţa de a lucra pentru binele Bisericii şi al poporului nostru. Iubiţi fraţi şi surori în Domnul, Chipul omului înnoit din sfintele noastre icoane este chipul omului care a iubit pe Domnul Dumnezeu din toată inima sa, din tot sufletul, din toată puterea şi din tot cugetul, iar pe aproapele său, ca pe sine însuşi (cf. Luca 10, 27). Aşadar, nu putem spune că iubim pe Dumnezeu, dacă urâm pe fratele nostru (cf. 1 Ioan 4, 20); trebuie să iubim pe fratele nostru, nu numai cu vorba, ci şi cu fapta şi cu adevărul (cf. 1 Ioan 3, 18). Mântuitorul Iisus Hristos ne-a dat cel mai frumos exemplu de iubire a aproapelui nostru prin Pilda Samarineanului milostiv (Luca 10, 30-37) şi ne-a arătat, de asemenea, că dragostea cea vie către aproapele nostru trebuie arătată ajutând pe cei flămânzi sau însetaţi, pe cei goi, pe cei străini, pe cei bolnavi, pe cei întemniţaţi, pe care El Însuşi îi numeşte „fraţi ai Mei prea mici" (Matei 25, 35-40). Luând aminte că fapta cea bună este dovada şi măsura vieţii noastre creştine, pe temeiul Sfintei Scripturi, aflăm din Vieţile Sfinţilor şi din învăţăturile Sfinţilor Părinţi că rugăciunile personale şi nevoinţele noastre duhovniceşti îşi găsesc împlinirea în faptele milosteniei, ca fapte ale dragostei adevărate, care „acoperă mulţime de păcate" (1 Petru 4, 8) şi biruiesc în faţa judecăţii (cf. Iacov 2, 13), făcându-ne milostivi precum Dumnezeu este milostiv (cf. Luca 6, 36). La acest început de urcuş duhovnicesc din Postul Sfintelor Paşti, îndreptăm un cuvânt de suflet către toţi preoţii şi credincioşii Sfintei noastre Biserici ca, după obiceiul îndătinat din Duminica Ortodoxiei şi a cinstirii sfintelor icoane, să participe cu dărnicie la colecta organizată în toate parohiile şi mănăstirile din cuprinsul Patriarhiei Române şi să dea fiecare cum socoteşte cu inima sa (cf. 2 Corinteni 9, 7) pentru ajutorarea semenilor noştri mai lipsiţi decât noi, adică a „fraţilor prea mici" ai Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Darurile băneşti ale dumneavoastră se vor aduna în Fondul Central Misionar, care va fi folosit de Biserică şi în acest an la sprijinirea activităţilor sale misionare, la edificarea şi întreţinerea de biserici şi aşezăminte social-filantropice, precum şi la sprijinirea parohiilor sărace din eparhii. Să nu uităm nici de responsabilitatea noastră comună faţă de fiii Bisericii noastre, aflaţi în afara hotarelor ţării, care au nevoie de ajutor pentru păstrarea credinţei ortodoxe şi a spiritualităţii româneşti. Ne rugăm Milostivului Dumnezeu să vă răsplătească dărnicia arătată prin colecta din anul trecut pentru Fondul Central Misionar şi vă îndemnăm să continuaţi a uni
rugăciunea cu fapta de milostenie şi anul acesta, bine ştiind, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel, că: „Dumnezeu iubeşte pe cel care dă cu voie bună" (2 Corinteni 9, 7). Vă îmbrăţişăm cu părintească dragoste şi ne rugăm ca Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi! Amin!
PREŞEDINTELE SFÂNTULUI SINOD AL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE, † DANIEL Arhiepiscopul Bucureştilor, Mitropolitul Munteniei şi Dobrogei, Locţiitorul tronului Cezareei Capadociei şi PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE † Teofan Arhiepiscopul Iaşilor Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei † Laurenţiu Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului † Andrei Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului † Irineu Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei † Nicolae Arhiepiscopul Timişoarei şi Mitropolitul Banatului † Petru Arhiepiscopul Chişinăului, Mitropolitul Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor † Iosif Arhiepiscopul Ortodox Român al Europei Occidentale şi Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale şi Meridionale † Serafim Arhiepiscopul Ortodox Român al Germaniei, Austriei şi Luxemburgului şi Mitropolit Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord
† Nifon Mitropolit onorific, Arhiepiscopul Târgoviştei şi Exarh Patriarhal † Teodosie Arhiepiscopul Tomisului † Pimen Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor † Irineu Arhiepiscopul Alba Iuliei †Gherasim Arhiepiscopul Râmnicului † Eftimie Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului †Ciprian Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei † Calinic Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului † Casian Arhiepiscopul Dunării de Jos † Timotei Arhiepiscopul Aradului † Nicolae Arhiepiscopul Ortodox Român al celor două Americi † Justinian Arhiepiscop onorific, Episcopul Ortodox Român al Maramureşului şi Sătmarului † Ioan Arhiepiscop onorific, Episcopul Covasnei şi Harghitei † Corneliu Episcopul Huşilor † Lucian Episcopul Caransebeşului † Sofronie Episcopul Ortodox Român al Oradiei † Nicodim
Episcopul Severinului și Strehaiei † Vincenţiu Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor † Galaction Episcopul Alexandriei şi Teleormanului † Ambrozie Episcopul Giurgiului † Sebastian Episcopul Slatinei şi Romanaţilor † Visarion Episcopul Tulcii † Petroniu Episcopul Sălajului † Gurie Episcopul Devei şi Hunedoarei † Daniil Episcop-locţiitor (administrator) al Episcopiei Daciei Felix † Siluan Episcopul Ortodox Român al Ungariei † Siluan Episcopul Ortodox Român al Italiei † Timotei Episcopul Ortodox Român al Spaniei şi Portugaliei † Macarie Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord † Mihail Episcopul Ortodox Român al Australiei şi Noii Zeelande † Varlaam Ploieşteanul Episcop-vicar patriarhal † Varsanufie Prahoveanul Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor † Calinic Botoşăneanul Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor
† Andrei Făgărăşeanul Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului † Vasile Someşeanul Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului † Paisie Lugojeanul Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei † Marc Nemţeanul Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale † Sofian Braşoveanul Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei şi Luxemburgului † Emilian Lovişteanul Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului † Ioachim Băcăuanul Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului † Ioan Casian de Vicina Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a celor două Americi † Iustin Sigheteanul Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului † Ignatie Mureşeanul Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei şi Portugaliei
