Patriarhul României va vizita ortodocşii români din Spania

Patriarhul României, Preafericitul Părinte Daniel, va efectua, în perioada 16-21 aprilie, o vizită canonică în Spania. În primele zile Întâistătătorul Bisericii noastre va sluji în mai multe parohii ortodoxe din Madrid şi din împrejurimi.
Mai multe informații cu privire la programul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel a oferit Preasfințitul Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei: „Va sosi în jurul orei 11:55 pe aeroportul Barahas din Madrid unde va fi întâmpinat de o delegație în frunte cu Înaltpreasfințitul Iosif, Mitropolitul Europei Occidentale și Meridionale. Apoi ne vom deplasa la parohia ‘Preasfânta Fecioara Maria’ unde credincioșii acestei parohii îl vor întâmpina pe Preafericitul Părinte Patriarh. Această parohie este una dintre cele mai vechi din Spania și împlinește anul acesta 30 de ani. Sâmbătă, Preafericitul Părinte Patriarh va vizita Catedrala Ortodoxă Greacă, precum și trei parohii din jurul Madridului. Duminică, 18 aprilie, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel va sluji pe terenul care este concesionat de către Primăria Madridului pentru a construi Catedrala Episcopală Română și va pune piatra de temelie a acestei Catedrale ”, informează TRINITAS TV.
În cadrul vizitei sunt programate mai multe întâlniri cu oficialităţi ale statului spaniol. În ultima parte a vizitei, Preafericitul Părinte Daniel va vizita şi alte parohii ortodoxe române din Spania.

Cuvânt pastoral la sărbătoarea Învierii Domnului nostru Iisus Hristos

Acest lucru s-a întâmplat în prima zi a creaţiei. Luminătorii de pe tăria cerului, adică soarele, luna şi stelele, care au primit ascultare de la Dumnezeu să lumineze pământul, au fost creaţi doar în ziua a patra a creaţiei. Atunci, care este lumina care a luminat pământul în prima zi a creaţiei? Este Dumnezeu care a luminat toate. Toate cele create au fost create în lumina dumnezeiască. Toate au fost cuprinse şi inundate de lumina Dumnezeului nostru Celui viu. Întreaga creaţie s-a hrănit din lumina necreată, însă odată cu căderea în păcat omul, care a dorit să cunoască binele şi răul, a fost cuprins de întunericul necunoştinţei. De aceea, Învierea Domnului nostru Iisus Hristos este o nouă creaţie. Prin învierea Lui omul a fost restaurat şi odată cu el întreaga făptură. Toate slujbele pe care le săvârşim în biserică, începând cu Vecernia şi terminând cu Sfânta Liturghie, ni-L arată pe Dumnezeu ca lumină. La Vecernie, slujbă care se săvârşeşte seara, la apusul soarelui, cântăm cântarea Lumină lină a sfintei slave a Tatălui ceresc, Celui fără de moarte, Celui sfânt şi fericit, Iisuse Hristoase! Ajungând la apusul soarelui, văzând lumina cea de seară, lăudăm pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Dumnezeu. Vrednic eşti în toată vremea a fi lăudat de glasuri cuvioase, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce dai viaţă, pentru aceasta lumea Te slăveşte. La Utrenie, atunci când soarele răsare, preotul exclamă: Slavă Ţie, Celui ce ne-ai arătat lumina, pentru ca la Sfânta Liturghie, după ce ne împărtăşim cu Dumnezeieştile Taine, să cântam Am văzut lumina cea adevărată, am primit duhul cel ceresc, am aflat credinţa cea adevărată, nedespărţitei Treimi închinându-ne, că aceasta ne-a mântuit pre noi . Acestea toate pe parcursul unei zile liturgice. În zilele de peste săptămână a Postului Mare, se săvârşeşte Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite. În cadrul acestei liturghii, preotul iese cu lumânarea aprinsă între sfintele uşi, o arată credincioşilor spunând următoarele: Înţelepciune drepţi. Lumina lui Hristos luminează tuturor. Aceasta este Lumină pe care o primim în chip tainic, acum în noaptea de Paşti, când preotul iese tot între uşile împărăteşti, în puterea nopţii, şi ne îndeamnă: Veniţi de primiţi lumină, lumină care luminează în întuneric, lumină care se dăruieşte şi care luminează pe tot omul care vine în lume.



Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,

Ochii noştri cei sufleteşti Îl văd astăzi pe Hristos Cel înviat din morţi, ca lumină, la fel cum odinioară pe muntele Schimbării la Faţă , Sfinţii Apostoli Petru, Ioan şi Iacov L-au văzut pe Învăţătorul şi Domnul, în lumina cea dumnezeiască. Întreg trupul şi sufletul nostru este astăzi luminat, căci prin toate simţurile noastre L-am primit pe Hristos. Odată cu Învierea lui Hristos am devenit făclii care îşi iau lumina din „Lumina cea cu trei străluciri”6 a Dumnezeului nostru. Sfântul Simeon Noul Teolog ne spune că „nu poate cunoaşte cineva pe Dumnezeu decât în vederea (contemplarea) luminii trimise din El... Dumnezeu e lumină şi vederea Lui e ca o lumină”7. Îl vedem şi noi pe Dumnezeu, pe Cel ce în bunătatea şi iubirea Sa nemărginită faţă de noi, ne-a făcut şi continuă să ne facă părtaşi luminii Sale. El ne umple sufletele cu lumina Sa pentru ca şi noi să fim făclii purtătoare de lumină. „Să umblăm ca fii ai luminii!” ne îndeamnă Sfântul Apostol Pavel, în bunătate, dreptate şi adevăr „încercând ce este bine-plăcut Domnului. Şi nu fiţi părtaşi la faptele cele fără roadă ale întunericului, ci mai degrabă osândiţi-le pe faţă. Căci cele ce se fac întru ascuns de ei, ruşine este a le şi grăi. Iar tot ce este pe faţă se descoperă prin lumină, căci tot ceea ce este descoperit, lumină este... luaţi seama cu grijă, cum umblaţi, nu ca nişte neînţelepţi, ci ca cei înţelepţi, răscumpărând vremea, căci zilele rele sunt”8.

Iubiţi fii şi fiice duhovniceşti,

Trăim aceste vremuri de restrişte, însă nu trebuie să deznădăjduim, căci cu noi este Dumnezeu. Trebuie să alungăm întristarea, căci Hristos Cel înviat, S-a făcut astăzi pentru noi: sfeşnic minunat ce împărtăşeşte tuturor din lumina Sa cea neînserată (cf. Canonul Sfintelor Paşti ) şi chiar mai mult: celor care-L primesc, „care cred în Numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu”9. Această putere, despre care ne vorbeşte Sfântul Apostol Pavel, ne întăreşte spre tot lucrul bun şi „de aceea nu ne pierdem curajul, şi chiar dacă omul nostru cel din afară se trece, cel dinlăuntru însă se înnoieşte din zi în zi. Căci necazul nostru de acum, uşor şi trecător, ne aduce nouă, mai presus de orice măsură, slavă veşnică covârşitoare, neprivind noi la cele ce se văd, ci la cele ce nu se văd, fiindcă cele ce se văd sunt trecătoare, iar cele ce nu se văd sunt veşnice”10.

Vă îndemn, ca oarecând Apostolul neamurilor, pe creştinii din Roma: „să lepădăm dar lucrurile întunericului şi să ne îmbrăcăm cu armele luminii... îmbrăcaţi-vă în Domnul Iisus Hristos şi grija de trup să nu o faceţi spre pofte”11. Să rămânem pe mai-departe cu rânduiala preţioasă învăţată în perioada postului şi anume aceea a cumpătării şi să mâncăm din toate cu mulţumire, pentru că pe toate le binecuvintează Dumnezeu, însă cu măsură, şi să nu uităm îndemnul Apostolului de a stărui în bună-cuviinţă, în lumina lui Dumnezeu şi de a ne păzi să alunecăm în pofte şi deşertăciuni lumeşti. În orice luptă, orice moment de slăbiciune înseamnă un câştig al adversarului, care astfel te poate răni mai uşor. Să luăm aminte: lupta cea duhovnicească nu se sfârşeşte odată cu postul, ci ea continuă pe tot restul vieţii noastre, de aceea se cuvine să fim veghetori şi băgători de seamă la cele ce avem de făcut, pentru a purta, mereu în noi, lumina cu care astăzi Cristos ne-a înnoit. În lupta noastră cu vrăjmaşul, să-L chemăm în ajutor pe Hristos, Cel ce l-a biruit pe el. Să nu uităm că biruinţa lui Hristos este şi biruinţa noastră şi să ne folosim de arma puternică pe care El ne-a lăsat-o: crucea Sa, cuvântul, şi prin el şi puterea, iar dacă în lume necazuri avem, să îndrăznim, după cuvântul Său, care ne spune: „Eu am biruit lumea”12. Cum v-am anunţat şi de Crăciun, Episcopia noastră s-a angajat la un proiect măreţ, construirea Catedralei Ortodoxe Române de la Madrid şi a sediului administrativ al episcopiei. Terenul pe care se va construi este concesionat de către primăria Madridului, dar odată cu această concesiune, ni s-au impus şi anumite termene de finalizare a lucrării. Până la sfârşitul lunii iunie a acestui an trebuie să depunem proiectul bazic, pentru a obţine licenţa de construcţie. Odată obţinută această licenţă, avem două luni pentru a ne organiza şi alte 24 de luni pentru a finaliza lucrarea. Făcând un calcul avem doi ani şi jumătate pentru a finaliza întreaga lucrare. Dacă nu reuşim vom pierde atât terenul, cât şi ceea ce se va construi pe el. Întreaga lucrare se radica după estimările arhitectului la suma de 5 milioane de euro. Orice lucrare trainică se săvârşeşte numai cu jertfelnicie. Suma la prima vedere este mare, dar dacă facem un calcul matematic, doar în Regatul Spaniei trăiesc 730.000 de români. Dacă dintre aceştia doar 100.000 ar dona 50 de euro, am avea banii pentru a construi catedrala. Există un timp pentru toate, după cum citim în Cartea Eccleziastului. Nu ştim de ce Dumnezeu a rânduit ca biserica noastră să primească terenul acum în perioadă de criză financiară, dar ştim că nimic nu este întâmplător. Toate se fac după o rânduială şi cu un scop anume. Poate Dumnezeu vrea să vadă jertfelnicia noastră, jertfelnicie care va atrage după ea împlinire, după cuvântul părintelui Nicolae Steinhard. Puteţi deveni ctitori ai Catedralei Episcopale trimiţând pomelnicele dumneavoastră la adresa episcopiei, pomelnice care după ce se vor pomeni se vor pune la temelia catedralei.

Binecuvântarea Domnului nostru Iisus Hristos să fie peste voi toţi, cu al Său har şi cu a Sa iubire de oameni, totdeauna acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Vă urăm din tot sufletul să păstraţi curată această lumină a Învierii lui Hristos, pe care aţi primit-o astăzi şi ea să vă fie pricină de multă bucurie în sânul familiilor voastre şi printre cei dragi ai voştri.

Dumnezeu să vă binecuvinteze cu pace şi mult spor duhovnicesc.

Sărbători liniştite, cu multă bucurie şi pline de Lumina lui Hristos!

Al vostru către Hristos-Domnul rugător,





† TIMOTEI

Episcopul Spaniei şi Portugaliei

Hristos a Înviat!

La noche del sábado celebramos la Resurrección de Cristo en la Ermita de San Crispín, lugar donde está ubicada la Parroquia de la Toda Protección de la Madre de Dios y donde nos reunimos semanalmente la comunidad rumana para las celebraciones litúrgicas.
La afuencia de fieles ortodoxos fue extraodinaria, más numerosa que en años anteriores, resaltando la asistencia de un grupo de españoles que deseaban participar de nuestra alegría por la Resurección del Señor.

PARROQUIA DE LA PROTECCION DE LA MADRE DE DIOS

SABADO a las 12 de la noche CELEBRACIÓN DE LA RESURRECCIÓN DEL SEÑOR: La Santa Luz, Utrenie y bendición de los huevos, lácteos y carnes.

24:00 Sfinta Slubja a Învierii Domnului
Sfânta Lumină, Utrenie, Binecuvântarea brâncei, oualor si carnulilor.

Ermita de San Crispín, Elche (Alicante)En Barrio Carrús (Autobús A)

ÎNVIEREA LUI HRISTOS – ARVUNA VIEŢII NOASTRE: Pastorala de Sfintele Paşti 2010 a Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române



† D A N I E L
PRIN HARUL LUI DUMNEZEU
ARHIEPISCOPUL BUCUREŞTILOR,
MITROPOLITUL MUNTENIEI ŞI DOBROGEI,
LOCŢIITOR AL TRONULUI CEZAREEI CAPADOCIEI
ŞI
PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE

PREACUCERNICULUI CLER,
PREACUVIOSULUI CIN MONAHAL
ŞI PREAIUBIŢILOR CREDINCIOŞI
DIN ARHIEPISCOPIA BUCUREŞTILOR

HAR, MILĂ ŞI PACE DE LA HRISTOS-DOMNUL NOSTRU,
IAR DE LA NOI PĂRINTEŞTI BINECUVÂNTĂRI


„Aştept învierea morţilor
şi viaţa veacului ce va să fie”
(Crezul ortodox)


HRISTOS A ÎNVIAT!


Preacuvioşi şi preacucernici părinţi,
Iubiţi fii şi fiice duhovniceşti,


Întrucât Hristos Cel Înviat din morţi este numit în Sfânta Scriptură „începătură (a învierii) celor adormiţi” (I Corinteni 1, 18) sau „întâi născut între mulţi fraţi” (Romani 8, 29), sărbătoarea Învierii lui Hristos nu este numai pomenire şi mărturisire a adevărului Învierii lui Hristos, ci şi vedere duhovnicească sau icoană profetică a învierii de obşte a tuturor oamenilor din toate timpurile şi din toate popoarele.

Credinţa puternică în Învierea lui Hristos este în Ortodoxie şi credinţă puternică în învierea tuturor oamenilor. De aceea, Crezul pe care îl mărturisim în Biserică se încheie cu aceste cuvinte: „Aştept învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să fie”.

Învierea Domnului nostru Iisus Hristos este binevestită în noaptea de Paşti nu înăuntrul bisericii, ci în afara bisericii, pentru că ea priveşte nu numai pe creştini, ci pe toţi oamenii.

Învierea lui Hristos nu este revenire la viaţa pământească amestecată cu suferinţă şi stricăciune, ci începutul unei alte vieţi: viaţa cerească şi veşnică pentru suflet şi pentru trup. În acest înţeles, Sfântul Apostol Pavel spune: „Precum toţi (oamenii) mor în Adam, aşa vor învia toţi în Hristos” (I Corinteni 15, 22), iar „vrăjmaşul cel din urmă, care va fi nimicit, este moartea” (I Corinteni 15, 26).

Legătura dintre adevărul Învierii lui Hristos şi adevărul învierii de obşte este atât de puternică, încât cine nu primeşte adevărul Învierii lui Hristos respinge şi adevărul învierii celei de obşte sau universale, iar cine crede în Învierea lui Hristos trebuie să mărturisească şi credinţa în învierea morţilor.

În acest înţeles, Sfântul Apostol Pavel scrie corintenilor: „Iar dacă se propovăduieşte că Hristos a înviat din morţi, cum zic unii dintre voi că nu este învierea morţilor? Dacă nu este înviere a morţilor, nici Hristos n-a înviat. Şi dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică şi credinţa voastră (…). Atunci, şi cei ce au adormit în Hristos au pierit. Iar dacă nădăjduim în Hristos numai în viaţa aceasta, suntem mai de plâns decât toţi oamenii” (I Corinteni 15, 12-14 şi 18-19).

Vedem, aşadar, că taina Învierii lui Hristos şi a omenirii întregi este inima Evangheliei propovăduită de Apostoli şi temelia credinţei mărturisită de Biserică.

De aceea, Sărbătoarea Sfintelor Paşti este numită „Sărbătoarea sărbătorilor”, iar icoana Învierii lui Hristos se află imprimată pe prima copertă a Sfintei Evanghelii şi se oferă credincioşilor spre a fi cinstită şi sărutată. Mai mult, fiecare săptămână din calendarul ortodox începe cu ziua Învierii, cu duminica, orientând astfel timpul Bisericii şi al istoriei către învierea universală şi către viaţa veşnică. Lumina Învierii lui Hristos dă sens vieţii creştine zilnice, pentru că Hristos Cel Înviat rămâne tainic prezent şi lucrător în Biserica Sa până la sfârşitul veacurilor: „Iată, Eu voi fi cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacurilor” (Matei 28, 20). Lumina Învierii lui Hristos dă sens istoriei universale a omenirii, pentru că o îndreaptă spre învierea tuturor oamenilor din toate timpurile şi din toate locurile. În plus, lumina Învierii lui Hristos dă sens întregii creaţii, întregului univers sau cosmos, pentru că ea îndreaptă întreg universul spre „un cer nou şi un pământ nou”, în care „moarte nu va mai fi” (Apocalipsa 21, 1 şi 4). De aceea, Biserica Ortodoxă cântă în noaptea Sfintelor Paşti: „Acum toate s-au umplut de lumină şi cerul şi pământul şi cele de sub pământ”. Acum toate s-au umplut de sens, pentru că toată existenţa va fi eliberată de robia, de absurditatea şi stricăciunea morţii (cf. I Corinteni 15, 51-58).

Lumânările pe care le poartă în mâini clerul şi credincioşii în noaptea de Paşti, când ies din biserică şi stau în afara bisericii, sunt simbolul luminii pe care Învierea lui Hristos o aduce în lume şi pentru lumea întreagă.

Lumina veşnică a Învierii lui Hristos este acum tainic prezentă în Biserică, fiind adunată în sufletele credincioşilor prin rugăciune, ca legătură vie cu Hristos, prin binevestirea şi ascultarea Evangheliei lui Hristos, prin împărtăşirea cu Sfintele Taine, prin împlinirea poruncii iubirii faţă de aproapele, prin dobândirea sfinţeniei, ca unire a omului cu Dumnezeu, dobândită prin pocăinţă şi prin vieţuire curată sau virtuoasă.

Lumina Învierii lui Hristos este exprimată sau simbolizată de veşmintele luminoase, de icoanele şi obiectele liturgice aurite ce împodobesc biserica în noaptea de Paşti. Frumuseţea văzută a sărbătorii ne îndreaptă mintea şi inima spre lumina nevăzută, spre slava netrecătoare a Împărăţiei lui Dumnezeu în care vor locui drepţii şi sfinţii după Învierea de obşte (cf. Apocalipsa 21, 23).

Întrucât Capul Bisericii este Hristos Cel Înviat din morţi (cf. Coloseni 1, 18), misiunea Bisericii se desfăşoară în lume, sfinţind timpul mântuirii dintre Învierea lui Hristos şi învierea întregii omeniri sau învierea cea de obşte.

Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,

Sfânta Scriptură ne învaţă că învierea tuturor morţilor se va realiza când Hristos va veni cu slavă şi putere multă ca să judece viii şi morţii: „Vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui (Hristos) şi vor ieşi cei care au făcut cele bune, spre învierea vieţii, iar cei care au făcut cele rele, spre învierea judecăţii” (cf. Ioan 5, 28-29; cf. Matei 16, 27; 25, 31-46; Romani 14, 10; II Corinteni 5, 10; I Tesaloniceni 4, 13-17; II Tesaloniceni 1, 7-10).

Legătura dintre venirea în slavă a lui Hristos, învierea morţilor şi Judecata Universală a tuturor popoarelor şi persoanelor este mărturisită în Crezul Bisericii noastre, unde se spune despre Hristos Cel Înviat din morţi şi Înălţat la ceruri că El „va veni cu slavă să judece viii şi morţii, iar împărăţia Lui nu va avea sfârşit”.

Lumina care leagă taina învierii morţilor, a judecăţii faptelor săvârşite în lume şi bucuria vieţii veşnice este lumina însăşi a vieţii şi lucrării Bisericii în lume.

De aceea, când ne pregătim pentru Sărbătoarea Învierii, în timpul Postului Sfintelor Paşti, ne pocăim de faptele noastre rele prin Taina Spovedaniei sau a Mărturisirii păcatelor, judecându-ne pe noi înşine şi cerând iertare pentru răul pe care l-am săvârşit cu gândul, cu vorba şi cu fapta. Totodată, încercăm să ne înnoim şi să ne sfinţim viaţa, să iubim mai mult pe Dumnezeu în rugăciune şi pe semenii noştri în fapte bune, să iertăm şi să ajutăm. De aceea, în noaptea Sfintelor Paşti, Biserica ne îndeamnă „să iertăm toate pentru Înviere şi să zicem fraţilor şi celor ce ne urăsc pe noi”.

Sărbătoarea Învierii lui Hristos ne îndeamnă pururea să ne eliberăm de păcate, să săvârşim fapte bune şi să trăim în sfinţenie. De aceea, Sfântul Apostol Pavel nu desparte credinţa în Hristos de pregătirea pentru înviere, judecată şi mântuire, motivând săvârşirea binelui astfel: „Ştiind fiecare, fie rob, fie de sine stăpân, că faptele bune pe care le va face, pe acelea le va lua ca plată” (Efeseni 6, 8; cf. II Corinteni 5, 10; Romani 2, 6 şi 16).

Întreaga Sfântă Scriptură a Noului Testament este plină de îndemnuri la vieţuire în lumina Învierii lui Hristos şi pregătire pentru învierea de obşte: „Oare nu ştiţi că toţi câţi în Hristos Iisus ne-am botezat, întru moartea Lui ne-am botezat? (…) Aşa şi voi, socotiţi-vă că sunteţi morţi păcatului, dar vii pentru Dumnezeu, în Hristos Iisus, Domnul nostru” (Romani 6, 3 şi 11).

„Nu vă potriviţi cu acest veac, ci să vă schimbaţi prin înnoirea minţii (…). Dragostea să vă fie nefăţarnică. Urâţi răul, alipiţi-vă de bine (…). Bucuraţi-vă în nădejde; fiţi răbdători în suferinţă, stăruiţi în rugăciune (… ). Nu răsplătiţi nimănui răul cu rău. Purtaţi grijă de cele bune înaintea tuturor oamenilor” (Romani 12, 2-17).

Iubiţi credincioşi şi credincioase,

Sărbătoarea Sfintelor Paşti, ca sărbătoare a Învierii lui Hristos şi ca pregustare a bucuriei veşnice a sfinţilor din Împărăţia lui Dumnezeu, ne îndeamnă la pocăinţă şi iertare, la fapte bune şi viaţă sfântă.

Să cerem lui Hristos Cel Înviat din morţi să ne dăruiască iubire din iubirea Sa, ajutor din puterea Sa, pentru a trăi şi a lucra după voia Lui.

Astăzi, când în jurul nostru vedem multe semne ale morţii fizice şi spirituale: boală şi suferinţă, sărăcie şi nedreptate, violenţă şi lăcomie de bani şi de putere, lipsă de iubire şi de ajutorare, cutremure şi tulburări în natură care afectează viaţa oamenilor, a animalelor şi a plantelor, să rugăm pe Hristos Domnul Cel Înviat din morţi să ne dăruiască puterea de a nu pierde speranţa şi bunătatea sufletului. Să-L rugăm să ne întărească în lucrarea noastră de ajutorare a bolnavilor, bătrânilor, orfanilor şi săracilor. Să arătăm în jurul nostru lumină din lumina Învierii lui Hristos; să privim faţa fiecărui om în lumina Învierii lui Hristos, ca pe o sfântă lumânare de Paşti aprinsă în lume de iubirea lui Hristos pentru oameni; să vedem pe fiecare om ca pe un împreună-călător cu noi spre învierea de obşte, când Hristos Cel Înviat va veni în slavă să judece viii şi morţii şi să dăruiască slavă şi bucurie celor drepţi şi milostivi (cf. Matei 25, 31-46).

Să ne bucurăm şi să mulţumim lui Dumnezeu mai ales pentru lumina Învierii pe care ne-o dăruieşte atunci când întâlnim în jurul nostru oameni buni şi sinceri, harnici şi milostivi, curaţi şi smeriţi, copii ascultători şi părinţi buni, tineri evlavioşi şi bătrâni înţelepţi. Acestea sunt semne ale vieţii creştine şi ale pregătirii pentru învierea de obşte, haine de sărbătoare pentru suflet, binecuvântare pentru Biserică şi pentru ţară.

În acest An omagial al Crezului ortodox şi al Autocefaliei româneşti, să ne întărim mai mult în credinţă şi să ajutăm şi pe alţii să devină mai credincioşi. Să învăţăm să rostim Crezul ortodox şi să ne străduim să înţelegem bogăţia şi adâncimea sa duhovnicească privitoare la iubirea veşnică a Preasfintei Treimi arătată nouă în Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Care S-a făcut Om din iubire pentru oameni şi pentru mântuirea lor. Să vedem în Crezul ortodox lumina vieţii noastre creştine ca viaţă sfântă care a început prin Taina Sfântului Botez şi este îndreptată spre învierea cea de obşte, iar în Biserică să vedem locul pregătirii noastre pentru mântuire şi sfinţire, pentru dobândirea vieţii veşnice din Împărăţia lui Dumnezeu.

Să ajutăm, cu evlavie şi dărnicie, la construirea de noi biserici în România şi în diaspora română, spre slava Preasfintei Treimi şi spre mântuirea noastră, să creştem copii în credinţa ortodoxă pentru a fi acum credincioşi buni ai Bisericii noastre, cetăţeni înţelepţi şi harnici ai Patriei noastre, dar şi viitori cetăţeni ai Raiului, adică moştenitori ai Împărăţiei cereşti a Preasfintei Treimi.

Să înălţăm rugăciuni şi pentru toţi românii care se află departe de ţară, printre străini, ca să păstreze credinţa ortodoxă strămoşească şi să cultive iubirea faţă de valorile noastre spirituale!

Cu multă bucurie, aşteptăm ca anul acesta, 2010, în zilele de 25-29 octombrie, de Sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, să primim la Patriarhie, în Bucureşti, o parte din lemnul Sfintei Cruci care va fi adusă din Grecia, spre a fi cinstită de pelerini, ca binecuvântare pentru Anul Crezului ortodox şi al Autocefaliei româneşti.

Cu prilejul Sfintelor Paşti, vă adresăm tuturor părinteşti doriri de sănătate şi mântuire, pace şi bucurie, dimpreună cu salutarea pascală: Hristos a înviat!

„Harul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu-Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi!” (II Corinteni 13, 13).


Al vostru către Hristos-Domnul rugător,

† D A N I E L
PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE

Encíclica de su SS Santidad Bartolomeos I con motivo del Domingo de la Ortodoxia +BARTOLOMÉ

POR LA MISERICORDIA DE DIOS ARZOBISPO DE CONSTANTINOPLA-NUEVA ROMA Y PATRIARCA ECUMENICO A TODO EL PLEROMA DE LA IGLESIA SEAN LA GRACIA Y LA PAZ DE NUESTRO SEÑOR Y SALVADOR JESUCRISTO Y DE NOSOTROS LA ORACION, LA BENDICION Y EL PERDON

Nuestra Santísima Iglesia Ortodoxa festeja hoy su fiesta por antonomasia, y la Madre Iglesia de Constantinopla, desde el centro martírico e histórico, nuestro Patriarcado Ecuménico, dirige la bendición, la ternura y el amor a todos sus devotos hijos espirituales a ella fieles en todo el mundo. Sea el Nombre de Dios Bendito!

Aquellos que intentaron hacer desaparecer la Iglesia a través de los siglos a través de diversas persecuciones evidentes y no, aquellos que intentaron corromperla con sus enseñanzas heréticas, aquellos que intentaron amordazarla y quitarle la voz y el testimonio en el mundo, todos ellos fracasaron. La nube de los mártires, las lágrimas de los bienaventurados y las plegarias de los santos la cubren espiritualmente y la protegen, mientras que el Paráclito, el Espíritu de la Verdad, la conduce a toda la Verdad.

Con sentimiento de obligación y de responsabilidad, a pesar de los obstáculos y desaveniencias, el Patriarcado Ecuménico, como primera Iglesia de la Ortodoxía, se preocupa por la protección y la consolidación de la unidad de la Iglesia Ortodoxa, a fin de que en un solo corazón y una sola boca sea confesada la fe ortodoxa de nuestros padres en cada época y especialmente en nuestros días. Pues la Ortodoxía no es un tesoro de museo para que sea cuidado, sinó aliento de vida que debe ser expandido para que reavive a los hombres. La Ortodoxía es siempre actual, basta que la proyectemos con humildad y la interpretemos teniendo en cuenta las necesidades y las problemáticas existenciales del hombre en cada época y en cada contexto cultural.

En orden a este objetivo la Ortodoxía debe encontrarse en continuo diálogo con el mundo. La Iglesia Ortodoxa no teme al diálogo, pues la misma Verdad no le teme. Contrariamente, si la Ortodoxía se cierra en sí misma y no dialoga con los que están fuera de ella, no solamente ha de fracasar en su misión, sinó que se convertirá de una Iglesia “católica” y “de acuerdo a la Ecumene” en un grupo introvertido y auto-complaciente, en un “gueto” al margen de la historia. Por esta razón también los grandes Padres de nuestra Iglesia nunca temieron el diálogo con el contexto espiritual de su época, hasta con los filósofos idólatras de sus tiempos, y con este modo influenciaron y reconfiguraron la cultura de su época y nos legaron una Iglesia verdaderamente ecuménica.

Este diálogo con el mundo es llamada a continuar hoy la Ortodoxía, a fin de que dé su testimonio y el aliento vivificador de su Fe. Este diálogo, sin embargo, no es posible que lleque al mundo de afuera sino pasa primero por los que llevan el nombre de cristianos. Debemos primero dialogar los cristianos entre nosotros y solucionar nuestras diferencias a fin de que sea creíble nuestro testimonio hacia el mundo. El esfuerzo por la unidad de los cristianos es voluntad y mandamiento del Señor, el cual antes de su pasión rezó a su Padre “a fin de que todos (sus discípulos) sean uno, a fin de que el mundo crea que Tú me enviaste” (Jn. 17, 21). No es posible que el Señor luche por la unidad de los cristianos y nosotros quedemos indiferentes. Esto constituiría una traición criminal y ruptura de su mandamiento. Exactamente por estas razones, el Patriarcado Ecuménico, con la opinión concordante y la participación de todas las iglesias ortodoxas locales, lleva a cabo desde hace varias décadas diálogos teológicos oficiales panortodoxos con las iglesias y confesiones cristianas mayores. Objetivo de estos diálogos es la discusión, en espíritu de amor, de todas las cosas que nos separan a los cristianos, tanto en la fe como en la organización y vida de la Iglesia. Estos diálogos y cada intento de relaciones pacíficas y fraternales de la Iglesia Ortodoxa con otros cristianos desafortunadamente combaten hoy con un fanatismo intolerable para la tradición ortodoxa ciertos grupos que reclaman exclusivamente para sí mismos el título de celotes y defensores de la Ortodoxía, como si no fueran ortodoxos todos los Patriarcas y los Santos Sínodos de las iglesias ortodoxas, que unánimemente decidieron y mantienen estos diálogos. Los enemigos de cada intento de reconstituir la unidad entre los cristianos se elevan por sobre los Sínodos Episcopales de la Iglesia con el peligro de crear cismas dentro de la Ortodoxía.

En esta su lucha, los que critican el intento de reconstitución de la unidad de los cristianos no distan aún en tergiversar la realidad engañando al pueblo fiel. De esta manera, callan el hecho de que los diálogos teológicos se llevan a cabo con la decisión unánime de todas las iglesias ortodoxas y así atacan solamente al Patriarcado Ecuménico. Propagan falsamente que es inminente la unión entre los ortodoxos y los católicos romanos, aún sabiendo que las diferencias que se discuten en el diálogo ecuménico entre ellos son todavía muchas, y que se necesitará mucho tiempo para la discusión; así tambien conocen que la unión es decidida solamente por los sínodos de las iglesias y no por comisiones de diálogo. Reclaman que el Papa ha de subyugar a los ortodoxos pues éstos dialogan con los católicos romanos! Juzgan a todos los que participan en los diálogos como “heréticos” y “traidores” de la Ortodoxía, simplemente porque dialogan con los heterodoxos, compartiendo con ellos la riqueza y la Verdad de nuestra Fe. Desacreditan cada esfuerzo de diálogo entre los cristianos separados y cada intento de reconstitución de su unión como “herejía del ecumenismo” sin dar ninguna prueba de que durante las relaciones con los no ortodoxos la Iglesia Ortodoxa haya dejado o haya negado los dogmas de los Sínodos Ecuménicos y de los Padres de nuestra Iglesia.

Hermanos e hijos amados en el Señor,La Ortodoxía no tiene necesidad ni del fanatismo ni de la intolerancia para protejerse. Aquel que cree que la Ortodoxía tiene la Verdad no teme el diálogo, pues la Verdad nunca peligra por el diálogo. Contrariamente, cuando todos hoy se esfuerzan en solucionar las diferencias a través del diálogo, la Ortodoxía no puede dirigirse con intolerancia y fanatismo. Tened, pues, completa confianza en vuestra Madre Iglesia. Ésta se mantuvo incorruptible durante siglos y transmitió a otros pueblos la Ortodoxía. Ésta también hoy lucha en medio de condiciones adversas para mantener la Ortodoxía viva y respetable en toda la ecumene.

Desde este sacro centro de la Ortodoxía, desde el histórico Patriarcado Ecuménico, los besamos fraternalmente y los bendecimos paternalmente a todos vosotros, hermanos e hijos en el Señor, deseando de que pasen con salud y sacra compunción el estadio de las virtudes y de las luchas espirituales de la santa y gran Cuaresma y que seáis dignos, conjuntamente con todos los fieles y cristianos ortodoxos en todo el mundo, de adorar la purísima pasión y la glroriosa resurrección del Salvador Cristo.

Domingo de la Ortodoxía 2010-02-16
Publicado por Padre Nicolás Vera

Una sencilla reflexión

Estamos a las puertas de la Cuaresma, terminaremos la semana de la carne a la que segirá la del queso,para finalmente entrar en el ayuno cuaresmal.
Y hoy la Iglesia nos propone el texto de Mateo 25,31-46.
Dios, cada uno de nosotros,nuestras obras y su juicio para vida o para perdición.

Seremos juzgados al final de nuestras vidas por el amor.Por el amor a los demás.
Será Jesús, como Hijo de Hombre, quien nos juzge como rey en su trono de gloria. No como los gobernantes de este mundo, sino como Pastor, que nos juzgará con la ley del amor: Haber dado de comer al hambriento, de beber al sediento... no haber cerrado nuestro corazón a los demás.
Esos serán los criterios por los que se nos juzgará y no por otros distintos.

De tal forma que el resultado de este juicio depende de nosotros aquí y ahora. Está en nuestras manos, en el presente.
Es cierto, no podemos estar seguros de quien se salvará... pero sí de la fidelidad de Dios a Su palabra que ha prometido el Reino a tods aquellos que aman.