domingo, 7 de diciembre de 2008

Muere el Patriarca Alexis II

pulsar sobre la foto

Astăzi se împlinesc 10 ani de la trecerea la cele veşnice a Părintelui Cleopa Ilie



Astăzi se împlinesc 10 ani de la trecerea la cele veşnice a Părintelui Cleopa Ilie

Marţi, 2 decembrie 2008, se împlinesc 10 ani de când cel mai cunoscut duhovnic român a trecut la cele veşnice.Vreme de 34 de ani, cel mai cunoscut duhovnic al României, Arhimandritul Cleopa Ilie, a povăţuit fără întrerupere atât călugări, cât şi mireni, până în ultima clipă, în noaptea de 1 spre 2 decembrie 1998, când şi-a dat duhul în mâinile lui Hristos.
Cu acest prilej la Mănăstirea Sihăstria din jud. Neamţ un sobor de preoţi au oficiat Sfânta Liturghie şi o slujbă de pomenire a Părintelui Cleopa, care se odihneşte în cimitirul mănăstirii.
Arhimandritul Cleopa Ilie s-a nascut in comuna Sulita, judetul Botosani, la data de 10 aprilie 1912, intr-o familie credincioasa. De mici copii, Constantin, caci asa se numea din botez Parintele Cleopa, si cu fratii sai mergeau adeseori la Schitul Cozancea, fiind foarte iubiti de Parintele Paisie Olaru care se nevoia in aceasta zona si care a devenit parintele lor sufletesc.
In iarna anului 1929, dupa sarbatoarea Sfantului Ierarh Nicolae, Vasile si Constantin s-au hotarat sa plece la Schitul Sihastria - Neamt pentru a sluji toata viata lui Hristos. Impreuna cu alti frati de manastire, pana in anul 1935, Constantin a pascut oile Schitului Sihastria, dupa care s-a intors la Botosani pentru a-si indeplini serviciul militar.
In anul 1937, la sfarsitul lunii iulie, Rasoforul Constantin Ilie a fost tuns in monahism, primind numele de Cleopa. A facut in continuare ascultare de cioban la oile schitului, pana in vara anului 1942.
In anul 1944, la 27 decembrie, a fost hirotonit ierodiacon, iar la 23 ianuarie 1945, ieromonah.
Cei 12 ani de ascultare de cioban la oile manastirii au fost pentru marele duhovnic 'scoala de calugarie si teologie', după cum insusi spunea, caci in acea perioada a citit zeci de carti teologice, fundamentale pentru formarea sa.
La 5 septembrie 1944, staretul Ioanichie a plecat la Domnul, toata grija schitului apasand astfel pe umerii Monahului Cleopa, care mai tarziu a devenit oficial egumenul Manastirii Sihastria.
La 30 august 1949, Monahul Cleopa a fost numit staret al Manastirii Slatina - Suceava, unde, prin decizia Patriarhului Iustinian, s-a transferat impreuna cu alti 30 de vietuitori de la Sihastria, in locul sau fiind numit staret Protosinghelul Ioil Gheorghiu.
La Manastirea Slatina a intemeiat o obste care a ajuns la peste 80 de vietuitori. Intre anii 1952-1954, fiind urmarit de Securitate, s-a retras in Muntii Stanisoara, impreuna cu Ieromonahul Arsenie Papacioc. Dupa doi ani de viata pustniceasca, a fost readus din nou in manastire la decizia Patriarhului Iustinian.
In anul 1956 a revenit la manastirea de metanie (in care a fost calugarit), iar in primavara anului 1959 s-a retras pentru a treia oara in Muntii Neamtului, unde s-a nevoit mai bine de 5 ani de zile.
Revenind la Manastirea Sihastria, in toamna anului 1964, vreme de 34 de ani a fost duhovnicul intregii obsti, povatuind fara intrerupere atat calugari, cat si mireni, pana in ultima clipa, in noaptea de 1 spre 2 decembrie 1998, cand si-a dat duhul în mainile lui Hristos.
Publicado por el P. Nicolás Vera en iglesia ortodoxa de Alicante.

sábado, 8 de noviembre de 2008

Delegaţie a Mitropoliei Europei Occidentale şi Meridionale, în Ţara Sfântă


Delegaţie a Mitropoliei Europei Occidentale şi Meridionale, în Ţara Sfântă

O delegaţie a Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale se află în aceste zile în pelerinaj în Ţara Sfântă. Vineri, 31 octombrie, Preasfinţitul Marc Nemţeanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Europei Occidentale, Presfinţitul Siluan, Episcopul ortodox român al Italiei şi Preasfinţitul Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei şi Portugaliei, au fost primiţi de Preafericitul Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului.Delegaţia Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale a vizitat sâmbătă, 1 noiembrie 2008, Aşezământul Românesc de la Ierusalim, aflat sub păstorirea Arhim. Ieronim Creţu, superiorul Aşezămintelor Româneşti de la Locurile Sfinte.Înalţii ierarhi, aflaţi în pelerinaj la Locurile Sfinte, au slujit Sfânta Liturghie în noaptea de sâmbătă spre duminică în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, împreună cu Înaltpreasfinţitul Mitropolit Isichios de Kapitoliada şi un sobor de preoţi şi diaconi. Urmând tradiţia sfântului locaş construit pe locul unde a fost îngropat pentru trei zile Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Sfânta Liturghie a fost oficiată la miezul nopţii. La slujbă a asistat şi un grup de pelerini români.În continuare, ierarhii Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale vor vizita Aşezământul Românesc de la Ierihon şi obiective religioase din Ţara Sfântă, pelerinajul urmând să se încheie miercuri, 5 noiembrie.

San Nectario de Egina

Tropario tono 1º

Oh Creyentes, honremos a Nectario siervo divino de Cristo, Hijo de Silyvria y guardián de Aegina, que se manifestó en estos últimos tiempos como un verdadero amigo de la virtud. Concede la salud a aquellos que postrándose ante ti te aclaman diciendo reverentemente:¡Gloria a ti que le diste fuerza!¡Gloria a ti que le concediste una corona!¡Gloria a ti que por su intercesión nos sanas!
Oración
Oh, Bienaventurado Padre San Nectario, en los días de destierro y persecución indigna, irradiaste la bienaventuranza y abatiste la cerviz del opresor. Por eso, Cristo te concedió el don de curar las llagas incurables que nos carcomían por nuestros pecados. En verdad creemos, oh justo de Dios, que Él te ama, y, por tu intercesión, tendrá misericordia de nosotros, pecadores y nos librará de la opresión y las penurias de este mundo. Y, por todo el Universo, será glorificado y temido Su Nombre, Padre, Hijo y Espíritu Santo, ahora y siempre y por los siglos de los siglos. Amén.

miércoles, 5 de noviembre de 2008

ABRIR LOS OJOS A LA LUZ


“Todo el que practica lo malo detesta la luz y no se acerca a la luz para que no se descubran sus acciones”(Jn 3, 19b)

La observación puede parecer demasiado pesimista, pero lo cierto es que las personas muchas veces somos capaces de vivir muchos años sin conocernos como somos realmente.

Podemos vivir día a día sin querer ver que es lo que realmente mueve nuestras vidas, y cuáles son las razones a la hora de tomar nuestras decisiones. Y no es siempre por torpeza o falta de inteligencia. Lo que ocurre es que de manera más o menos consciente, sabemos que si nos examinaramos con luz suficiente, esto, nos obligaría a cambiar.

Parecen cumplirse en nosotros aquellas palabras de Jesús:”la Luz vino al mundo y los hombres prefirieron las tinieblas a la Luz, porque sus acciones eran malas”(v 19ª)

Nos asusta vernos como realmente somos. Nos sentimos mal cuando “descorriendo las cortinas”la luz entra en nuestras vidas, mostrandolas como realmente son.Por eso preferímos continuar siendo ciegos sin luz. Pero lo más grave es que siendo ciegos, pensamos que vemos todo con claridad.

Que fácil resulta vivir sin conocerse a sí mismo ni preguntarse nunca ¿Quién soy yo realmente? Tener por el contrario esa imagen superficial que muchas veces nos hemos fabricado de nosotros mismos.

Que facil es creer que los damás son como yo los veo o de acuerdo a las etiquetas que yo pongo a cada uno…

“En cambio, el que obra conforme a la verdad, se acerca a la luz para que se vean sus acciones, porque están hechas como Dios quiere”(v21b)

Por esa razón, cuando deseamos cambiar nuestra vida y conducirla por un camino mejor, lo más importante, lo decisivo, no es intentar cambiarnos, sino abrir los ojos a la luz y ver.Vernos como realmente somos y no como nos ven los demás, poner entonces los remedios necesarios para que nuestras vidas trascurran a la luz, porque están hechas conforme Dios quiere.

Conferinţa internaţională 'REVELAŢIE ŞI DIVERSITATE CULTURALĂ.



Ieri, 3 noiembrie 2008, a debutat la Cluj-Napoca Conferinţa internaţională 'REVELAŢIE ŞI DIVERSITATE CULTURALĂ. Evanghelia lui Hristos şi diversitatea culturilor'. Evenimentul, care are loc în Aula Magna a Universităţii 'Babeş Bolyai' din Cluj-Napoca, se va încheia în această după-amiază.Conferinţa internaţională 'REVELAŢIE ŞI DIVERSITATE CULTURALĂ. Evanghelia lui Hristos şi diversitatea culturilor' este organizată de Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, cu sprijinul Asociaţiei pentru Dialogul dintre Ştiinţă şi Teologie din România - Polul Cluj.