SANTA PASCUA 2014

FIESTA DE LA PROTECCION DE LA MADRE DE DIOS

Preasfinţiei Sale,
Preasfinţitului Părinte Episcop TIMOTEI,
al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei şi Portugaliei

Preasfinţia Voastră,

Cu prilejul aniversării hirotoniei întru arhiereu şi a întronizării Preasfinţiei Voastre ca Episcop al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei şi Portugaliei, Vă adresăm alese felicitări dimpreună cu doriri de ajutor sfânt de la Dumnezeu în lucrarea pastorală şi misionară pe care o desfăşuraţi spre slava Preasfintei Treimi şi binele Bisericii.

Hristos-Domnul, Arhiereul Cel veşnic, să Vă dăruiască în continuare aceeaşi râvnă plină de evlavie pentru Sfânta Taină a arhieriei şi mult ajutor în slujirea Bisericii şi a credincioşilor ei. Harul Duhului Sfânt să se reverse totdeauna cu îmbelşugare asupra Preasfinţiei Voastre, dăruindu-Vă roade alese şi binecuvântate!

Întru mulţi şi fericiţi ani, Preasfinţia Voastră!

Cu părintească binecuvântare şi frăţească dragoste în Hristos,


†DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

SANTA PASCUA 2013

SANTA PASCUA 2012

 

† TIMOTEI
Prin harul lui Dumnezeu, Episcop al Spaniei şi Portugaliei
Cuvânt pastoral la Învierea Domnului
2013
Hristos este Iubirea care se
Dăruieşte!
Către tot clerul şi poporul dreptslăvitor din Episcopia Spaniei şi Portugaliei
Har, milă şi pace de la Hristos Domnul nostru, iar de la noi părinteşti
binecuvântări!
„Cine ne va despărţi pe noi de iubirea lui Hristos?
Necazul, sau strâmtorarea sau prigoana, sau foametea,
sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia? (...)
Nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile,
nici cele de acum, nici cele ce vor fi, nici puterile, nici înălţimea,
nici adâncul şi nici o altă făptură nu va putea să ne despartă pe noi
de dragostea lui Dumnezeu, cea întru Hristos Iisus, Domnul nostru”
(Romani 8, 35; 8, 38-39).
2
Prea Cuvioşi şi Prea Cucernici Părinţi,
Iubiţi credincioşi,
Hristos a Înviat!
„Eu sunt Cel ce sunt” (Ieşire 3, 14) a fost răspunsul lui Dumnezeu către
Moise, atunci când acesta l-a întrebat pe Cel cu Care vorbise în rugul aprins:
„Dar de-mi vor zice: Cum Îl cheamă, ce să le spun?” (Ieşire 3, 13). Şi a mai zis
Dumnezeu: „Aşa să spui fiilor lui Israel: Acesta este numele Meu pe veci;
aceasta este pomenirea Mea din neam în neam!” (Ieşire 3, 15). Ne aducem cu
toţii aminte de acest emoţionant dialog al lui Dumnezeu cu Moise, de chemarea
pe care i-a făcut-o lui Moise, de răspunsul acestuia şi mai apoi de felul în care,
prin el, Domnul avea să fie eliberatorul poporului Său din robia egiptenilor.
Moise proorocul a mărturisit lumii întregi, nouă, celor de astăzi, dar şi celor de
după noi, că Dumnezeu este viu, că există şi că este principiul de existenţă a tot
ce este creat şi necreat.
La plinirea vremii (Cf. Galateni 4, 4), Dumnezeu L-a trimis în lume pe
unicul Său Fiu pentru ca să ne descopere încă un lucru minunat, anume că El
este iubire (Cf. 1 Ioan 4, 16), o iubire pe care încă de la începutul creării lumii a
arătat-o omului. Dumnezeu l-a creat pe om pentru a-și împărtăși iubirea. Însă
omul, datorită ispitei venite din partea celui rău, a căzut în neascultare faţă de
Tatăl său, îndepărtându-se de Acesta. Dar, pentru că iubirea nu cade niciodată, a
făcut Dumnezeu posibilă reîntoarcerea omului la El, prin Fiul Său, Care ne-a
răscumpărat pe fiecare dintre noi şi ne-a reaşezat în demnitatea de fii şi
moştenitori ai Lui, ai celei mai însemnate averi, ai iubirii celei nestricăcioase şi
ai vieţii veşnice. Iată, pe scurt, care este temeiul sărbătorii de astăzi, motivul
bucuriei acestei minunate zile.
Sfântul Apostol Pavel avea să o spună şi el corintenilor că: „Hristos a
înviat din morţi, fiind începătură (a învierii) celor adormiţi. Că de vreme ce
printr-un om a venit moartea, tot printr-un om şi învierea morţilor. Căci precum
în Adam toţi mor, aşa şi în Hristos toţi vor învia” (1 Corinteni 20-22).
Hristos a înviat şi vine să ne spună din nou că a înviat pentru noi şi că ne
dăruieşte dragostea Sa.
El înviază azi şi în sufletul nostru şi astfel ne dă mărturie viaţa Sa plină de
iubire. El vine să ne spună că fiecare în parte valorează mai mult decât lumea
întreagă şi că, rămânând în comuniune cu El, nu avem a ne teme de nimic,
niciodată.
Acesta este mesajul pe care Dumnezeu ni-l trimite azi, fiecăruia: că ne
iubeşte mai mult decât orice şi că nimic nu-L face mai fericit decât să împartă
iubirea Sa cu noi, o iubire care nu se sfârşeşte niciodată şi nu se împuţinează și
nici se ştirbeşte în vreun fel.
3
Iubiţii mei fii sufleteşti,
Dacă iubirea lui Dumnezeu este deplină, iubirea noastră este
nedesăvârşită. Datorită acestui fapt noi încă o căutăm și încercăm să ne regăsim
prin iubire. În definitiv, aceasta este dorinţța omului dintotdeauna: a iubi şi a fi
iubit.
Mântuitorul Hristos spune: „Eu şi Tatăl meu una suntem” (Ioan 10, 30).
Ei bine, această unitate este o comuniune de iubire a celor trei Persoane
dumnezeieşti: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, Treimea Sfântă și nedespărţțită a Cărei
fiinţare este «fără-de-început» şi care ne dă nouă, oamenilor, prin Fiul,
experienţa vie a Iubirii, ca o pregustare a îndumnezeirii făgăduite nouă.
Avem, aşadar, nevoie de Fiul, de Mântuitorul nostru Iisus Hristos, de Cel
Care ni Se dăruieşte nouă, ca prin El să Îl avem pe Dumnezeu ca viaţă a noastră.
Sfântul Simeon Noul Teolog, într-una din catehezele sale despre iubire, ne
învaţă că aceasta, Iubirea, are multe nume, după cum multe sunt şi formele ei:
„Multe sunt numele ei (iubirii), multe faptele ei, mai multe încă semnele, şi încă
şi mai multe însuşirile ei dumnezeieşti, dar firea ei este una şi de asemenea întru
toate privinţele de negrăit pentru toţi (…), neînţeleasă în raţiunea ei, neapropiată
în slavă, nepătrunsă în sfaturile ei, veşnică pentru că este fără-de-început,
nevăzută pentru că e gândită dar nu este înţeleasă” (Sfântul Simeon Noul
Teolog, Cateheza 1 Despre Iubire, Cateheze, Scrieri II, Ed. Deisis, Sibiu, p. 23).
În doar câteva rânduri, Sfântul Simeon ne desluşeşte ceea ce căutăm şi după
care, conştient sau mai puţin conştient, alergăm cu toţii, iubirea, care este, după
cum am văzut, de neatins, pentru că este nepătrunsă şi neînţeleasă, dar, în acelaşi
timp, ea este acel ceva fără de care nu putem supravieţui. Este precum aerul pe
care nu-l vedem, dar fără de care nu putem trăi.
Dragii mei,
Dacă iubirea lui Dumnezeu, despre care am încercat să spunem câte ceva
din cele pe care sfinţii părinţi ni le-au descoperit, este atât de înaltă şi în esenţă
de nepătruns cu mintea, oare iubirea pe care o trăim şi respirăm zilnic are ea
aceeaşi substanţă? Cu siguranţă că ne-am dori-o de aceeaşi profunzime, trăită cu
aceeaşi intensitate precum o are Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, dar suntem conştienţi
că nu o putem avea. Dacă nu-L căutăm pe Dumnezeu şi nu ne unim cu El, cu
siguranţă că nu putem avea iubirea Lui decât în parte, precum în parte se
manifestă şi dorinţa noastră.
În zilele noastre, ceea ce numim iubire are multe forme. Putem vorbi şi de
multele ei însuşiri. Chiar ne grăbim adesea să le numim şi să le definim cât mai
în amănunt, însă mă îndoiesc că astfel îi înţelegem cu adevărat rostul. Dacă
rămânem superficiali, mulţumindu-ne să gustăm din ceea ce greșit patimile ne
îmbie și ne oferă sub forma iubirii, vom rămâne fără îndoială nemângâiaţi și
neîmpliniţi în dorul nostru. Dar, atunci când căutarea noastră este în Dumnezeu
și este sinceră, eforturile noastre se încununează negreşit cu biruinţa Lui Hristos
4
pentru noi și cu darul vieţii Sale. De aceea, căutaţi-L pe Domnul!, ne îndeamnă
şi psalmistul David, pe Hristos Cel mort şi înviat pentru noi și gustaţi din
bucuria Învierii Lui!
Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune atât de frumos: „Înviat-a Hristos şi
viaţa stăpâneşte. Înviat-a Hristos şi nici un mort nu este în groapă; că Hristos
sculându-se din morţi, începătură celor adormiţi s-a făcut. Lui se cuvine slava şi
stăpânirea în vecii vecilor” (Cuvânt de învăţătură al celui între sfinţi părintele
nostru Ioan Gură de Aur, arhiepiscopul Constantinopolului, în sfânta şi luminata
zi a slăvitei şi mântuitoarei Învieri a lui Hristos, Dumnezeul nostru, Penticostar,
Utrenia Învierii, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 1973,
p. 27).
Iubiţii mei fii sufleteşti,
Învierea Domnului nostru Iisus Hristos să vă aducă multă mângâiere şi
alinare în suferinţe, bine ştiind că El a suferit mai înainte pentru noi şi că a
biruit. Ne-a iubit şi a biruit. Să-L iubim şi noi, ca biruinţa Lui să fie şi a noastră!
Hristos a Înviat!
Al vostru către Hristos-Domnul rugător,
† Episcopul Timotei
Madrid, Sfintele Paşti 2013

NUEVOS ICONOS

MASLU EN ELCHE

Celebración del Santo Maslu en la Parroquia de la Protección de la Madre de Dios por los Padres Cristian , Claudiu y Macarie.

PASTORALA SFÂNTULUI SINOD AL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE LA DUMINICA ORTODOXIEI DIN ANUL DOMNULUI 2013

PASTORALA SFÂNTULUI SINOD AL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE LA DUMINICA ORTODOXIEI DIN ANUL DOMNULUI 2013
Preaiubitului cler, cinului monahal şi dreptmăritorilor creştini din cuprinsul Patriarhiei Române, Har, milă şi pace de la Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, iar de la noi părinteşti binecuvântări! Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi, Iubiţi credincioşi şi credincioase, În fiecare an, în această primă Duminică din Postul Paştilor, sărbătorim biruinţa dreptei credinţe asupra tuturor ereziilor şi a altor învăţături greşite şi, în acelaşi timp, ne aducem aminte cu evlavie de toţi cei care şi-au închinat viaţa lui Hristos şi Sfintei Sale Biserici, precum şi de cei care au luptat de-a lungul veacurilor pentru apărarea dreptei-credinţe cea „dată sfinţilor, odată pentru totdeauna" (Iuda 1, 3). După ce şi-a dobândit libertatea de credinţă şi cult prin Edictul de la Mediolanum, din anul 313, al Sfântului împărat Constantin cel Mare, Biserica şi-a apărat unitatea şi învăţătura de credinţă, formulată de Sfinţii Părinţi în hotărârile dogmatice şi canonice ale celor şapte Sinoade Ecumenice, pe temeiul Sfintei Scripturi şi al Sfintei Tradiţii. Însă, dintre toate biruinţele sale, numai cea referitoare la învăţătura despre sfintele icoane a fost proclamată în chip solemn ca Biruinţă a Ortodoxiei, fiind sărbătorită de Biserică începând cu data de 11 martie 843, în prima duminică din Postul Mare, numită Duminica Ortodoxiei. Învăţătura de credinţă despre sfintele icoane a fost formulată de Sinodul al VII-lea Ecumenic din anul 787, care, pe temeiul cuvintelor Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan: „Şi Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi" (Ioan 1, 14), mărturiseşte: „după cum chipul cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci, asemenea să se aşeze şi cinstitele şi sfintele icoane, făcute în culori sau mozaic, sau din alt material potrivit, în Sfintele Biserici ale lui Dumnezeu, pe sfintele vase şi veşminte, pe pereţi şi pe scânduri, în case şi pe drumuri, şi adică icoana Domnului şi Dumnezeului, Mântuitorul nostru Iisus Hristos, şi cea a Sfintei Preacuratei noastre Stăpâne, de Dumnezeu Născătoare, ale cinstiţilor Îngeri şi ale tuturor sfinţilor şi cuvioşilor bărbaţi. Căci dacă vor fi văzuţi mai des zugrăviţi pe icoane, cu atât mai vii vor fi în faţa respectivilor, care îi privesc, reînviindu-se memoria şi dorul de prototipul lor, le vor săruta şi le vor da închinarea cinstită, dar nu adorarea deplină, care după credinţa noastră se cuvine numai firii dumnezeieşti" (Dr. Nicodim Milaş, Canoanele Bisericii Ortodoxe, vol. I, partea I, Tipografia Diecezană Arad, 1930, pp. 39-40) Icoana lui Dumnezeu-Cuvântul, a Domnului nostru Iisus Hristos, este mărturia întrupării Sale adevărate şi sfinţitoare. Din acest motiv icoana este numită şi Evanghelia în imagini. În această privinţă, Sfântul Vasile cel Mare ne învaţă zicând: „Ceea ce cuvântul comunică prin auz, pictura o arată în chip tăcut, prin reprezentare" (Leonid Uspensky, Teologia icoanei, trad. de Teodor Baconsky, Ed. Anastasia, Bucureşti, 1994, p. 93), şi „cinstea dată chipului trece asupra prototipului"( Sf. Vasile cel Mare, Despre Sfântul Duh, XVIII, Col. 149, trad. de Pr. prof. dr. Constantin Corniţescu, în col. PSB 12, EIBMBOR, Bucureşti, 1988, p. 60), care se află în cer.
Cu toate acestea, în veacurile VIII şi IX, Biserica s-a confruntat cu o luptă făţişă împotriva cinstirii sfintelor icoane a celor care tăgăduiau tradiţia reprezentării Mântuitorului Iisus Hristos şi a sfinţilor şi considerau că icoanele nu trebuie cinstite sau venerate. Potrivnicii sfintelor icoane nu puteau înţelege faptul că, în icoana lui Hristos, este reprezentat chipul Persoanei Fiului lui Dumnezeu, Care S-a făcut om, nu Dumnezeirea nevăzută. Răspunzând celor care erau potrivnici sfintelor icoane, Sfântul Ioan Damaschin explică: „Zugrăvesc pe Dumnezeu nevăzut nu ca nevăzut, ci ca Unul care S-a făcut văzut prin participare la trup şi sânge (Evrei 2, 14). Nu zugrăvesc Dumnezeirea nevăzută, ci zugrăvesc trupul văzut al lui Dumnezeu. Dacă este cu neputinţă să se zugrăvească sufletul, cu cât mai mult Dumnezeu, Care a dat sufletului imaterialitatea!" (Sf. Ioan Damaschin, Cele trei tratate contra iconoclaştilor, III, 6, trad. de Pr. prof. Dumitru Fecioru, EIBMBOR, Bucureşti, 1998, p. 128). Înţelegem de aici că cel care cinsteşte icoana lui Hristos cinsteşte de fapt pe Cel pictat pe ea, adică pe Hristos Mântuitorul, pe Fiul lui Dumnezeu Cel veşnic, Care S-a făcut om pentru a dărui oamenilor viaţa veşnică. Cel Unul Sfânt S-a făcut om pentru a sfinţi pe oameni. De aceea, a respinge cinstirea icoanei înseamnă a respinge taina întrupării sau a înomenirii Fiului lui Dumnezeu şi a nesocoti întreaga lucrare de mântuire a neamului omenesc. Iubiţi credincioşi şi credincioase, Omul, fiind creat după chipul lui Dumnezeu cel Sfânt, are chemarea să ajungă, printr-o viaţă curată, la „asemănarea cu Dumnezeu", potrivit poruncii lui Dumnezeu: „Fiţi sfinţi, pentru că Eu sunt Sfânt" (1 Petru 1, 16). De aceea, Sfinţii Apostoli îndeamnă pe creştini, zicând: „Ca fii ascultători, nu vă potriviţi poftelor de mai înainte, din vremea neştiinţei voastre, ci, după Sfântul Care v-a chemat pe voi, fiţi şi voi înşivă sfinţi în toată petrecerea vieţii" (1 Petru 1, 14-15). Sau: „Voia lui Dumnezeu aceasta este: sfinţirea voastră..." (1 Tesaloniceni 4, 3). Prin urmare, icoanele pictate înfăţişează nu chipul omului stricăcios, ci chipul omului luminat şi sfinţit prin harul lui Dumnezeu, dăruit oamenilor prin Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, şi împărtăşit de Duhul Sfânt, pentru ca oamenii să devină „fii ai lui Dumnezeu” (cf. Ioan 1, 12), după har. Conţinutul şi mesajul icoanei ortodoxe mărturisesc, pe de o parte, adevărul că Fiul lui Dumnezeu S-a făcut om, iar pe de altă parte, adevărul că omul poate ajunge la înfiere şi îndumnezeire prin harul dumnezeiesc. Sfinţii Părinţi ai Bisericii ne învaţă că Maica Domnului este mai presus decât toţi sfinţii şi cea mai cinstită dintre sfinţi, fiind „cea plină de har" (Luca 1, 28), întrucât a născut ca om pe Fiul lui Dumnezeu, pe Iisus Hristos. Chipul înnoit al omului sfinţit şi îndumnezeit prin har ni-l arată şi icoanele sfinţilor. Din acest motiv, imaginea care nu transmite acest mesaj al sfinţeniei nu este icoană, ci doar un tablou religios, chiar dacă este o imagine plăcută la vedere. Prin urmare, cinstirea icoanei lui Hristos ne apropie şi mai mult de El, prin harul sfinţitor al relaţiei dintre icoană şi Prototip. Icoana ne întăreşte credinţa în dumnezeirea şi umanitatea lui Hristos şi în comuniunea sau legătura Lui cu noi, chiar după Înălţarea Sa la Cer: „Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului" (Matei 28, 20). De asemenea, rugăciunile rostite în faţa icoanei Maicii Domnului şi înaintea icoanelor tuturor sfinţilor ne apropie şi mai mult de Dumnezeu şi de sfinţii Lui, astfel încât putem
spune, împreună cu psalmistul, că: „Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Săi" (Psalmi 67, 36). Icoanele şi picturile bisericilor şi mănăstirilor ne înfăţişează unirea firii umane cu harul dumnezeiesc într-o armonie sau măsură cumpănită. Această măsură cumpănită este o expresie liturgică a învăţăturii de credinţă formulată de Sfinţii Părinţi de la Sinodul al IV-lea Ecumenic prin care mărturisim neîncetat: „pe Unul şi Acelaşi Hristos, Fiu, Domn, Unul-Născut, cunoscut în două firi în chip neamestecat, neschimbat, neîmpărţit, nedespărţit" (Pr. prof. Dumitru Stăniloae, Definiţia dogmatică de la Calcedon, în Ortodoxia, anul III, nr. 2-3/1951, p. 409). Potrivit acestei formulări, omul sfânt este om înduhovnicit şi transfigurat, aşa cum este reprezentat în picturile murale şi icoanele ortodoxe de tradiţie bizantină, iar nu redus la estetica trupului material nespiritualizat, aşa cum este redat adesea în arta religioasă a Renaşterii. Trebuie însă precizat că o icoană devine pe deplin icoană numai prin actul sfinţirii ei, care „schiţează un hotar de netrecut între un tablou religios - fie el chiar unul superior după cuprinsul lui religios şi realizarea lui artistică - şi o icoană, oricât ar fi ea de modestă în această privinţă. Sfinţirea este acţiunea tainică a Bisericii în timpul căreia „se sfinţeşte icoana aceasta cu harul Sfântului Duh" [...]. De aceea, trebuie să spunem că nu orice reprezentare, nu orice icoană are puterea iconicităţii, ci numai cea sfinţită" (Pr. Serghei Bulgakov, Icoana şi cinstirea sfintelor icoane, trad. de Ierom. Paulin Lecca, Ed. Anastasia, Bucureşti, 2000, pp. 148, 153). Desigur, putem să ne întrebăm care este folosul duhovnicesc al cinstirii sfintelor icoane şi cât de mult ne ajută acestea în viaţa noastră? Încă de la Botez, prin însuşi numele care ni se dă, primim lumina şi ocrotirea sfântului al cărui nume îl vom purta întreaga viaţă. Apoi, crescând, avem nevoie de sfintele icoane pentru întărirea credinţei şi evlaviei, deoarece sfinţii pictaţi pe ele sunt învăţători şi rugători pentru noi. Pe parcursul vieţii, fiecare dintre noi avem nevoie de sfintele icoane pentru rememorarea lucrării mântuitoare a Fiului lui Dumnezeu şi a faptelor de sfinţenie ale celor care L-au urmat, astfel încât, privind chipurile lor, vom simţi şi noi chemarea de a le urma pilda tăriei în credinţă şi a vieţii lor de sfinţenie. Pe de altă parte, icoanele ne ajută să ne exprimăm şi dragostea pentru Dumnezeu. Dacă, din iubire, purtăm cu noi şi în casele noastre imagini ale rudelor şi oamenilor apropiaţi, cu atât mai mult suntem datori să arătăm evlavie faţă de icoanele Mântuitorului, ale Maicii Domnului şi ale sfinţilor, împodobind cu ele casele, spre sfinţire şi binecuvântare. Sfintele icoane sunt, totodată, o vedere duhovnicească a frumuseţilor şi învăţăturilor Sfintei Scripturi prezentate în culori şi o cale de cunoaştere şi urmare a modelelor de credinţă, iubire şi milostenie ale sfinţilor. Astăzi este prima duminică din Postul Mare, pe care o sărbătorim liturgic şi duhovniceşte ca fiind Duminica Ortodoxiei şi a sfintelor icoane. Iar pentru că cinstirea arătată icoanelor se ridică la sfinţii pictaţi pe ele, noi folosim această sărbătoare pentru a vă îndruma părinteşte: să vă închinaţi cu credinţă şi evlavie în faţa sfintelor icoane ori de câte ori intraţi în biserică, rugându-vă sfinţilor reprezentaţi pe ele; să aşezaţi la loc de frunte în casele voastre icoane sfinţite, mai ales ale sfântului ocrotitor, şi să le cinstiţi prin aprinderea candelei, închinare şi rugăciune evlavioasă zilnică; să purtaţi în călătoriile voastre icoanele sfinţite ale Mântuitorului, Maicii Domnului şi ale sfinţilor ocrotitori, ca să vă fie spre ajutor şi izbăvire de primejdii; să dăruiţi o icoană sfinţită unui copil la primirea Tainei Sfântului Botez sau tinerilor care primesc Taina
Sfintei Cununii, pentru sfinţirea familiei; să aduceţi linişte şi tămăduire sufletească în viaţa unui bolnav aflat pe patul de suferinţă, oferindu-i o icoană sfinţită; să mergeţi în pelerinaj individual sau organizat de Biserică la icoanele făcătoare de minuni din ţară şi de la locurile sfinte ale Ortodoxiei de peste hotare, pentru a primi întărire în credinţă, pace sufletească, vindecare de boli şi de suferinţe şi ajutor în necazurile vieţii. În aceste vremuri de criză economică, morală şi socială, de indiferentism şi individualism, rugăciunea smerită şi plină de credinţă săvârşită în faţa sfintelor icoane ne ajută să ne luminăm mintea pentru a fugi de păcate şi a săvârşi fapte bune, să ne încălzim inima şi să apărăm dreapta credinţă în faţa rătăcirilor de tot felul şi să ne întărim voinţa de a lucra pentru binele Bisericii şi al poporului nostru. Iubiţi fraţi şi surori în Domnul, Chipul omului înnoit din sfintele noastre icoane este chipul omului care a iubit pe Domnul Dumnezeu din toată inima sa, din tot sufletul, din toată puterea şi din tot cugetul, iar pe aproapele său, ca pe sine însuşi (cf. Luca 10, 27). Aşadar, nu putem spune că iubim pe Dumnezeu, dacă urâm pe fratele nostru (cf. 1 Ioan 4, 20); trebuie să iubim pe fratele nostru, nu numai cu vorba, ci şi cu fapta şi cu adevărul (cf. 1 Ioan 3, 18). Mântuitorul Iisus Hristos ne-a dat cel mai frumos exemplu de iubire a aproapelui nostru prin Pilda Samarineanului milostiv (Luca 10, 30-37) şi ne-a arătat, de asemenea, că dragostea cea vie către aproapele nostru trebuie arătată ajutând pe cei flămânzi sau însetaţi, pe cei goi, pe cei străini, pe cei bolnavi, pe cei întemniţaţi, pe care El Însuşi îi numeşte „fraţi ai Mei prea mici" (Matei 25, 35-40). Luând aminte că fapta cea bună este dovada şi măsura vieţii noastre creştine, pe temeiul Sfintei Scripturi, aflăm din Vieţile Sfinţilor şi din învăţăturile Sfinţilor Părinţi că rugăciunile personale şi nevoinţele noastre duhovniceşti îşi găsesc împlinirea în faptele milosteniei, ca fapte ale dragostei adevărate, care „acoperă mulţime de păcate" (1 Petru 4, 8) şi biruiesc în faţa judecăţii (cf. Iacov 2, 13), făcându-ne milostivi precum Dumnezeu este milostiv (cf. Luca 6, 36). La acest început de urcuş duhovnicesc din Postul Sfintelor Paşti, îndreptăm un cuvânt de suflet către toţi preoţii şi credincioşii Sfintei noastre Biserici ca, după obiceiul îndătinat din Duminica Ortodoxiei şi a cinstirii sfintelor icoane, să participe cu dărnicie la colecta organizată în toate parohiile şi mănăstirile din cuprinsul Patriarhiei Române şi să dea fiecare cum socoteşte cu inima sa (cf. 2 Corinteni 9, 7) pentru ajutorarea semenilor noştri mai lipsiţi decât noi, adică a „fraţilor prea mici" ai Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Darurile băneşti ale dumneavoastră se vor aduna în Fondul Central Misionar, care va fi folosit de Biserică şi în acest an la sprijinirea activităţilor sale misionare, la edificarea şi întreţinerea de biserici şi aşezăminte social-filantropice, precum şi la sprijinirea parohiilor sărace din eparhii. Să nu uităm nici de responsabilitatea noastră comună faţă de fiii Bisericii noastre, aflaţi în afara hotarelor ţării, care au nevoie de ajutor pentru păstrarea credinţei ortodoxe şi a spiritualităţii româneşti. Ne rugăm Milostivului Dumnezeu să vă răsplătească dărnicia arătată prin colecta din anul trecut pentru Fondul Central Misionar şi vă îndemnăm să continuaţi a uni
rugăciunea cu fapta de milostenie şi anul acesta, bine ştiind, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel, că: „Dumnezeu iubeşte pe cel care dă cu voie bună" (2 Corinteni 9, 7). Vă îmbrăţişăm cu părintească dragoste şi ne rugăm ca Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi! Amin!

 PREŞEDINTELE SFÂNTULUI SINOD AL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE, † DANIEL Arhiepiscopul Bucureştilor, Mitropolitul Munteniei şi Dobrogei, Locţiitorul tronului Cezareei Capadociei şi PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE † Teofan Arhiepiscopul Iaşilor Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei † Laurenţiu Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului † Andrei Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului † Irineu Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei † Nicolae Arhiepiscopul Timişoarei şi Mitropolitul Banatului † Petru Arhiepiscopul Chişinăului, Mitropolitul Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor † Iosif Arhiepiscopul Ortodox Român al Europei Occidentale şi Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale şi Meridionale † Serafim Arhiepiscopul Ortodox Român al Germaniei, Austriei şi Luxemburgului şi Mitropolit Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord
† Nifon Mitropolit onorific, Arhiepiscopul Târgoviştei şi Exarh Patriarhal † Teodosie Arhiepiscopul Tomisului † Pimen Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor † Irineu Arhiepiscopul Alba Iuliei †Gherasim Arhiepiscopul Râmnicului † Eftimie Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului †Ciprian Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei † Calinic Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului † Casian Arhiepiscopul Dunării de Jos † Timotei Arhiepiscopul Aradului † Nicolae Arhiepiscopul Ortodox Român al celor două Americi † Justinian Arhiepiscop onorific, Episcopul Ortodox Român al Maramureşului şi Sătmarului † Ioan Arhiepiscop onorific, Episcopul Covasnei şi Harghitei † Corneliu Episcopul Huşilor † Lucian Episcopul Caransebeşului † Sofronie Episcopul Ortodox Român al Oradiei † Nicodim
Episcopul Severinului și Strehaiei † Vincenţiu Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor † Galaction Episcopul Alexandriei şi Teleormanului † Ambrozie Episcopul Giurgiului † Sebastian Episcopul Slatinei şi Romanaţilor † Visarion Episcopul Tulcii † Petroniu Episcopul Sălajului † Gurie Episcopul Devei şi Hunedoarei † Daniil Episcop-locţiitor (administrator) al Episcopiei Daciei Felix † Siluan Episcopul Ortodox Român al Ungariei † Siluan Episcopul Ortodox Român al Italiei † Timotei Episcopul Ortodox Român al Spaniei şi Portugaliei † Macarie Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord † Mihail Episcopul Ortodox Român al Australiei şi Noii Zeelande † Varlaam Ploieşteanul Episcop-vicar patriarhal † Varsanufie Prahoveanul Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor † Calinic Botoşăneanul Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor
† Andrei Făgărăşeanul Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului † Vasile Someşeanul Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului † Paisie Lugojeanul Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei † Marc Nemţeanul Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale † Sofian Braşoveanul Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei şi Luxemburgului † Emilian Lovişteanul Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului † Ioachim Băcăuanul Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului † Ioan Casian de Vicina Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a celor două Americi † Iustin Sigheteanul Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului † Ignatie Mureşeanul Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei şi Portugaliei

                                          Pulsar sobre la imagen



                                           DÍA DE NAVIDAD (25 DE DICIEMBRE)

Cuvânt pastoral la Naşterea Domnului 2012

† TIMOTEI
Prin harul lui Dumnezeu, Episcop al Spaniei şi Portugaliei
Cuvânt pastoral la Naşterea Domnului
2012

Hristos – Stăpânul Cel Bun
Către tot clerul şi poporul dreptslăvitor din Episcopia Spaniei şi Portugaliei
Har, milă şi pace de la Hristos Domnul nostru, iar de la noi părinteşti
binecuvântări!
„Noi, în seara de Crăciun
Lăudăm pe Cel Preabun
Bun eşti, Doamne, bun;
Colindăm colind duios,
Domnului Iisus Hristos
Bun eşti, Doamne, bun”.
(Bucuria Crăciunului. Carte de colinde româneşti, Ed. Agapis, Bucureşti, 2006, p. 51).
2
Prea Cuvioşi şi Prea Cucernici Părinţi,
Iubiţi credincioşi,
Am început scrisoarea mea pastorală cu versurile colindului străbun Noi
în seara de Crăciun, pentru că ele ne descoperă un atribut al lui Dumnezeu –
bunătatea, iar pe de altă parte pentru că ele exprimă cu atâta duioşie sentimentele
noastre profunde de recunoştinţă faţă de bunătatea lui Dumnezeu, arătată omului
prin întruparea Fiului Său, a Domnului nostru Iisus Hristos.
„Bun eşti, Doamne, bun” mărturiseşte colindul şi de aceea noi, cei ce
colindăm, Îl „Lăudăm pe Cel Preabun”, pentru că ce altceva decât laudă şi
mulţumire I se cuvine unui astfel de Dumnezeu! Sfântul Prooroc Ieremia avea să
o spună şi el: „Slăviţi pe Domnul Savaot, că bun este Domnul, că în veac este
mila Lui” (Ieremia 33, 11).
Acest adevăr ne este descoperit nouă de Însuși Domnul nostru Iisus
Hristos din dialogul pe care L-a avut cu dregătorul bogat care, dornic fiind de
Împărăţția lui Dumnezeu, îl întreabă pe Mântuitorul: „Bunule Învăţător, ce să fac
ca să moştenesc viaţa de veci?” (Luca 18, 18). Mântuitorul Își începe răspunsul
cu o întrebare și o mărturisire: „Pentru ce mă numeşti bun?” respectiv „Nimeni
nu este bun, decât unul Dumnezeu” (Luca 18, 19). Observăm că Hristos nu-i
spune dregătorului că: Dumnezeu are bunătate, ci îl învaţă că: Dumnezeu este
Bun, singurul Bun, aşadar este singurul izvor al bunătăţii. Așa cum Dumnezeu
este Iubire, la fel El este Bunătate, pentru că originea bunătăţii se află în
permanenţă numai în Dumnezeu.
Dragii mei,
Adevăraţții învăţători pe care îi cunoaşte lumea de astăzi, sau cei pe care ia
cunoscut omenirea de altădată, sunt sau au fost buni doar în parte, în funcţie de
cât de mult învăţțătura lor a fost întemeiată pe credinţța în Dumnezeu. Unul este
3
Învăţătorul1 nostru şi doar singur Lui i se poate atribui acest calificativ de bun în
mod absolut, prin urmare, dacă bun este Învăţătorul, bună este şi învăţătura Lui
şi orice creştin care doreşte să fie bun, va deveni bun doar dacă se va împărtăși
din bunătatea lui Dumnezeu, împlinid învăţătura și poruncile date de Cel Bun.
Sfântul Apostol Pavel dă şi el mărturie scriindu-i ucenicului său, Sfântului
Apostol Timotei, în prima sa epistolă: „vei fi bun slujitor al lui Hristos Iisus,
hrănindu-te cu cuvintele credinţei şi ale bunei învăţături căreia ai urmat” (1
Timotei 4, 6) şi îl încredinţează mai apoi că: „Vrednic de credinţă este acest
cuvânt şi vrednic de toată primirea” (1 Timotei 4, 9).
Iubiţii mei fii sufleteşti,
Am văzut că izvorul bunătăţii este Dumnezeu. De unde dar este răutatea?
Pentru că nu este firească, răutatea nu este de la Dumnezeu, ci de la diavol.
Răutatea dispare de acolo unde se iveşte bunătatea lui Dumnezeu, la fel cum
piere întunericul în prezenţța luminii.
Aşadar, avem nevoie de bunătate pentru a învinge răul. Dar pentru a o
dobândi, trebuie mai înainte să ştim că ea, bunătatea, este firescul lui Dumnezeu,
firescul iubirii, deci trebuie să fie şi firescul omului care este creat după chipul şi
asemănarea lui Dumnezeu. Bunătatea este pentru om deopotrivă un dar al lui
Dumnezeu şi virtute pe care omul trebuie să o dobândească prin nevoinţă
duhovnicească.
Harului Sfântului Duh, Cel care „pe cele neputincioase le vindecă şi pe
cele cu lipsă le împlineşte”, împărtășit nouă în urma nevoinţței duhovnicești,
face ca bunătatea să se manifeste în noi în chip firesc atunci când există
conlucrare între om și Dumnezeu. A crede că suntem buni fără harul lui
Dumnezeu şi a ne lăuda cu aceasta – sau chiar a aștepta să fim lăudaţi – este o
mare înşelare.
1 Cf. Matei 23, 8: „…unul este învăţătorul vostru, iar voi toţi sunteţi fraţi…”.
4
Dragi credincioși,
Toate bunătăţile cereşti şi pământeşti de care ne împărtăşim la acest slăvit
şi luminat praznic sunt o chezăşie a bunătăţilor celor veşnice la care sunt
chemaţi toţi oamenii, din toate timpurile şi din toate locurile. Şi pentru că
vorbim de darurile care ne vin de la Dumnezeul cel Bun, v-aş mai aminti de
unul, pe care suntem invitaţi cu toţii să-l conştientizăm şi să-l punem în valoare,
anume darul bunăvoirii.
Să ne amintim de urarea pe care au făcut-o păstorilor, îngerii binevestitori
ai Naşterii pruncului Iisus în ieslea din Betleem: „Slavă întru cei de sus lui
Dumnezeu, şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 2, 14). Vedem că
îngerii ne urează ca între noi oamenii să fie bunăvoire şi desigur că aceasta este
şi voinţa lui Dumnezeu, pentru că îngerii nu fac altceva decât să ne transmită cu
credincioşie voinţa Domnului. Fără îndoială că Dumnezeu, voind ca noi să
înmulţim bunăvoirea între noi, ne dă şi harul împlinirii ei mai cu seamă la acest
praznic al Naşterii Fiului Său.
Să ne bucurăm așadar şi să primim cu inima curată şi deschisă acest har şi
dar, pe care să-l înmulţim între noi oamenii, ca astfel să creştem în dragostea Lui
Dumnezeu „Cel ce, întru Hristos, ne-a binecuvântat pe noi, în ceruri, cu toată
bunecuvântarea duhovnicească” (Efeseni 1, 3), iar această sărbătoare a bucuriei,
a Naşterii Mântuitorului nostru cel Bun, să ne facă şi pe noi buni, asemenea
chipului Său cel blând şi bun, să ne bucure sufletele mereu, acum şi în vecii
vecilor. Amin.
Vă urez din toată inima să petreceţi Sfintele Sărbători în pace, sănătate şi
spor duhovnicesc. La mulţi ani!
Al vostru către Hristos-Domnul rugător,
† Episcopul Timotei
Madrid, Naşterea Domnului 2012

BENDICIÓN NUEVO TEMPLO

BENDICIÓN DÍA 7

El próximo domingo día 7 de Octubre, celebraremos la festividad de la Santa Protección de la Madre de Dios (1 octubre) y se procederá a la bendición de la nueva iglesia ,Carrer Absudia,13 (Polígono Industrial Carrús) después de haber estado la comunidad parroquial durante cinco años en la Ermita de San Crispín de Elche.
Para la ceremonia nos visitará el Arzobispo Metropolita José y nuestro Obispo Diocesano Timoteo, los cuales  presidiran dicha bendición a las 9 a.m. a la que seguirá la Divina Liturgia concelebrada por una veintena de sacerdotes venidos de diferentes parroquias tanto de España como de Rumanía.
Terminado el acto, celebraremos un agape en el salón parroquial, al cuál están invitados numerosos amigos y simpatizantes.

ieromonah macarie

NUEVA PARROQUIA

Estamos preparando los últimos detalles para la bendición de la nueva iglesia en Elche el primer domingo del próximo mes de Octubre, coincidiendo con la celebración parroquial de la Santa Protección. Esperamos la asistencia del Arzobispo Metropolita IPS Josif y de nuestro Obispo PS Timotei, así como de numerosos sacerdotes y fieles de la Diócesis. Damos las gracias a todos por los numerosos objetos de culto que hemos recibido, tanto de diferentes lugares de nuestro país como desde Rumanía. DOAMNE AJUTA!

Altar del Santuario.

 

CATEQUESIS PARROQUIAL